întrebări și răspunsuri 2020
Păreri și gânduri

20 de întrebări și răspunsuri pentru 2020

Anul 2020 nu încetează nici în al doisprezecelea ceas să mă surprindă și să mă provoace. De data asta, provocarea vine de la Valerica, o prietenă dragă din SuperBlog, care îmi propune să rezum anul ce se încheie în 20 de întrebări și răspunsuri.

Dacă întrebi 20 de oameni cum a fost anul 2020, vei primi 20 de răspunsuri diferite. Pentru unii a fost urât, pentru alții bunicel, pentru alții catastrofal, pentru alții excelent și așa mai departe.

Pentru mine, anul 2020, a fost fructuos.

20 de întrebări și răspunsuri pentru 2020

1. Care e cea mai importantă lecție pe 2020?

În condițiile în care momentele când îmi place să fiu luată prin surprindere sunt extrem de rare, am învățat că nu pot deține controlul în permanență. Sunt lucruri care se întâmplă indiferent și independent de voința mea, iar eu nu pot să le anticipez. Și nici nu trebuie.

2. Care e cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat? 

Faptul că jobul meu implică prezența fizică la birou zi de zi și nu s-a pus problema reducerii activității.

3. Cea mai mare provocare pentru mine a fost

Să mă adaptez unui programde lucru în două schimburi. De când mă știu, am lucrat numai de zi, program 8.00 – 16.00. Sunt un om care funcționează perfect în prima parte a zilei și căruia i se diminuează considerabil randamentul odată cu lăsarea întunericului.

4. Ce abilitate nouă am dezvoltat? 

Am învățat să folosesc un program de editare video și am început să fac și vlog.

5. Ce am făcut pentru pasiunea mea?

I-am acordat mai mult timp ca de obicei. Am fost finalist în Top 10 la Spring SuperBlog 2020. Am investit în cărți, cursuri, licențe și accesorii.

6. Ce mi-a plăcut cel mai mult?

Cred că cel mai mult mi-a plăcut lipsa aglomerației. Nu-mi place să mă calc pe picioare nici în magazin, nici pe stradă, nici în parc, nici în muzee.

7. Ce am făcut în timpul liber? 

Foarte mult timp liber nu am avut. Dar, atât cât a fost, am citit, mi-am permis să văd, în câteva zile, un serial pe care l-aș fi parcurs în câteva luni. M-am întâlnit cu prietenele pe zoom. Iar în singurele două săptămâni de concediu, am evadat în Grecia.

8. Ce obiceiuri noi, bune, am deprins anul ăsta?

Am devenit mai organizată și conștientă că ziua are 24 de ore pentru toată lumea. Timpul nu este scurt, ci doar prost gestionat.

9. Care e cel mai mare motiv de mândrie?

Sunt o fire emotivă și, de multe ori, vorbitul în public îmi dădea motive de panică. Sunt foarte mândră că am reușit să nu mă pierd în fața camerei de luat de vederi și am „croit” vlog de la cap la coadă, de una singură.

10. Care este principalul motiv de recunoștință?

Sunt mai mult decât recunoscătoare pentru sănătatea mea și a mamei mele. În lunile care au trecut de la începutul pandemiei, nu m-am temut pentru mine, cât pentru ea. N-aș fi putut trăi ușor știind că s-ar putea îmbolnăvi din cauza mea. Din fericire, am depășit împreună inclusiv șocul psihologic.

11. Ce am învățat din cel mai mare succes?

Că trebuie să îmi dau voie să-l primesc și să mă bucur de el.

12. Ce am învățat din cel mai mare eșec?

 Că ”a visa” și ”a vrea” sunt lucruri diferite. Că visele se împlinesc doar atunci când vrei cu adevărat. Iar atunci când vrei cu adevărat, faci ceva în sensul ăsta. Că primul pas nu te duce la destinație, dar te mișcă de unde ești.

13. Ce am făcut pentru sănătatea mea?

Am renunțat la mașină pentru navetă. Am mers pe jos, zilnic, între 30 de minute și 4 ore. Am adoptat dieta mediteraneeană, bazată pe legume, zarzavaturi, ouă și lactate cinci zile pe săptămână, iar în celelalte două, carne și pește. Am făcut o săptămână social-media detox. Îmi propusesem două, dar accidentul mamei a necesitat, printre altele, și conectare la internet.

14. Cum aș descrie anul 2020, în trei cuvinte?

Șoc, lecție, adaptare.

15. Cine, sau ce, a avut cel mai mare impact asupra mea?

Fără îndoială, mama. Puterea ei de adaptare și pofta de viață sparge tiparele care ni se servesc despre pensionarii obișnuiți.

16. Care a fost cel mai fain compliment pe care l-am primit?

 Că am o voce calmă și sunt naturală în ceea ce fac.

17. Cât de blândă am fost cu mine?

Surprinzător, am fost extrem de blândă. În sfârșit, am acceptat că nu trebuie să fiu perfectă, ci fericită. Atâta timp cât perfecțiunea este o corvoadă, hell this shit!

18. Cât timp am petrecut cu și pentru mine?

Zilnic îmi spun că sunt cea mai importantă persoană din viața mea și îmi acord tot timpul de care am nevoie. Din ce în ce mai mult. Pentru că am devenit mult mai organizată și disciplinată, găsesc timp și pentru salon și pentru plimbări și pentru lucruri mărunte care îmi aduc bucurie.

19. De ce cred că sunt mai bună decât acum un an?

Se spune că înțelepciunea vine doar odată cu vârsta. Însă simpla acumulare a anilor nu este suficientă. Anul trecut, eram într-o permanentă competiție cu alții. La serviciu, în blogging, cu alți călători. Întotdeauna va exista cineva mai bun, mai bine pregătit, mai cu moț. Anul acesta, am intrat în competiție doar cu mine.

20. Ce sfat i-aș da versiunii mele de acum un an?

 Fii maleabilă, adaptarea este a doua natură. Nu toate furtunile vin să te doboare. Unele vin să-ți curețe calea.

Tu ce întrebări și răspunsuri ai pentru 2020?

Spune-mi într-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, share pe Facebook. Ne vedem și pe Instagram.

Călătorește! Banii se întorc; timpul, niciodată.

10 comentarii

  • Dana

    Da.. Anul ce sta să treacă ne-a făcut sa revizuim un pic modul în care suntem, cum ne gestionam timpul, viata. Un an al introspecției pentru mine, as putea spune. Am învățat multe, trebuie să le aplic, chiar dacă asta înseamnă să renunț la anumite obiceiuri, persoane. Foarte mult îmi plac răspunsurile tale, am făcut și eu o revizie scurta citindu-le și mă bucur ca ati trecut cu bine peste anul ăsta de șoc, din mai multe puncte de vedere. Un an nou mai bun, cu sănătate, bucurii și împliniri îți doresc! La fel tuturor celor dragi din viata ta! ❤️

    • Almona Calatoreste

      Mulțumesc, Dana. Da, anul ăsta ne-a adus multe lucruri pe care le cerusem în trecut, dar s-a dovedit că nu toți erau pregătiți să primească ceea ce-și doreau. Sau, lucrurile au venit sub altă formă decât ne imaginam și nu le-am recunoscut.
      A fost un an al auto-descoperirii și al adaptării.
      La mulți ani, multă sănătate și un an nou deosebit!

    • Ecoarta

      Mie îmi place să călătoresc sau ar trebui să spun mi-a plăcut!? Anul trecut, pe vremea asta, aveam stabilite clar itinerariile anului! Acolo au rămas, în plan! Dar am umblat prin zonă şi am ajuns s-o cunosc destul de bine, lucru ce nu s-ar fi întâmplat dacă nu erau restricțiile!
      Intrebări, dar mai ales răspunsuri foarte interesante. Mi-a plăcut!
      La mulți ani!

  • Denisa Grigoras

    Mă bucur că ai avut parte de un an bun ❤️ Mă bucur că sunteți bine, tu și mama ta, să rămâneți așa nu doar în anul următor, ci în anii ce vor urma!
    Pe mine tot nu mă mulțumește organizarea, așa că sper să fiu și mai organizata în noul an. Sper și eu să adopt un stil de viata mai sănătos, te felicit că ai reușit să faci asta! Un an plin de bucurii și liniște în suflet ❤️

    • Almona Calatoreste

      Mulțumesc, Denisa! Fii blândă cu tine! Acordă-ți puțin timp, dar de calitate. Fără întreruperi, fără alte gânduri. Prea a fost ridicat în slăvi, pe nedrept, multi-taskingul. Pentru mine, a fost cel mai păgubos.
      Un an nou frumos îți doresc.

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: