8 plaje în Corfu pe care le-am văzut

După atâtea povești despre insula Corfu, am constatat că nu am scris niciun articol despre plaje. Și asta deoarece pentru mine, plajele reprezintă atracții turistice dacă și numai dacă sunt încadrate într-un peisaj. Sunt plaje în Corfu pe care am fost și m-am simțit minunat și altele de pe care am fugit imediat.

Plaje în Corfu pe care le-am văzut

Benitses

A fost prima plajă pe care am pus piciorul în prima vacanță în Corfu. Mă cazasem la Hotel Corfu Maris care are toate camerele cu vedere la mare și este situat chiar pe plajă, în partea de est a insulei. De ce să mint, m-au încântat fotografiile din pliantele de prezentare. Însă dacă aș fi știut ce găsesc în realitate, reconsideram oferta. În tot sejurul am făcut o singură baie, iar de stat efectiv la soare nici nu s-a pus problema. Este îngustă, cu pietre, iar intrarea în apă foarte dificilă. Încă de la început am pus-o pe lista: „Asta nu” și așa a rămas până astăzi.

plaje în Corfu
Benitses, never again

Sidari

„Dacă mergi în Corfu și nu vezi Sidari, ai fost degeaba” zice lumea și geme internetul. Într-adevăr, Canal d’Amour este un must-see, dar atât. Mie plaja nu mi-a plăcut absolut deloc. Murdară și asta nu din cauza vegetației marine, ci a resturilor de toate felurile care erau peste tot. Apa la fel de murdară și cu o culoare pământie care n-are nicio legăttură cu albastrul de Corfu. Și mai mult, apă atât de mică pe distanță atât de lungă n-am văzut nicăieri. Până mi-a ajuns apa la brâu, am crezut că mă iau la rost polițiștii de frontieră albanezi. Dacă vrei neapărat o bălăceală, poți încerca pe canal, dar este destul de aglomerat și nu știi când îți cade în cap un săritor de pe stâncă.

plaje în Corfu
Plaja din Sidari

Glyfada

Catalogată drept una dintre cele mai frumoase plaje din insulă, pe mine nu m-a impresionat peste măsură. Mai mult ca sigur asta se datorează faptului că am ajuns puțin după prânz, într-o zi în care termometrul trecuse pragul de 40º C. Plaja este foarte lată, iar mersul pe nisipul încins fără încălțăminte adecvată nu e visul vieții mele. Nu strălucea de curățenie și era extrem de aglomerată. Cu greu am găsit un loc fără chiștoace unde să pun prosopul. Dacă n-am tăiat-o de tot de pe listă, este pentru apă. De mult îmi era dor de valuri și aici a fost primul loc în care le-am văzut.

plaje în Corfu
Valuri la Glyfada

Paleokastritsa

Din cele 7 golfuri câte numără micul sat, eu am ajuns în cel de la poalele mănăstirii. Am coborât destul de târziu, dar tot am avut timp de o baie scurtă. Cea mai scurtă. Dacă pietrișul de pe plajă nu m-a deranjat excesiv, apa a fost înfiorător de rece. După nici cinci minute, am ieșit albastră, la propriu. Ultima oară când am avut buzele vinete la ieșirea din mare, cred că aveam vreeo 12 ani. Stătusem în apă mai mult de oră. Totuși, Paleokastritsa rămâne în topul preferințelor mele pentru peisajul spectaculos și plimbările cu barca , hidrobicicleta sau caiacul.

plaje în Corfu

 

Marathias

Am descoperit-o din întâmplare și am făcut tot posibilul să mă întorc. Cred că este la fel de lată ca Glyfada, însă pe partea de vest a insulei chestia asta cu lățimea plajei este foarte relativă. Într-un an poate fi o fâșiuță de nisip, iar anul următor, o mândrețe de plajă. Nisipul este fin, auriu și intrarea în apă se face lin, pe nisip. Cel mai greu a fost cu parcarea. Locuri erau destule, chiar lângă plajă. Însă panta este foarte înclinată și cu mașina pe care o închiriasem a fost destul de greu să o urcăm la plecare. Data următoare, am parcat sus, lângă o tavernă, după ce am negociat să mâncăm acolo la prânz. Deh, parcare pentru clenți.

plaje în Corfu
O mică porțiune din Marathias beach

Gardenos

Tot pe partea de vest a insulei, este una dintre cele mai bune plaje pe care am fost. Foarte lată și mai lungă decât Marathias, este, în același timp, foarte liniștită. Nisipul este auriu și fin și, din când în când, în apă se formează valuri. Eu am fost în iunie și în septembrie, lunile mele preferate pentru o vacanță în Grecia, și nu era aglomerată absolut deloc. Din ce spun localnicii, nici în plin sezon nu se aglomerează peste măsură pentru că zona nu este afectată de turimul de masă.

inimă albastră, plaje în Corfu

Agios Georgios Argiradon

La fel ca în Paleokastritsa, sunt o mulțime de golfuri, mai mari sau mai mici. Unele sunt amenajate cu șezlonguri și umbrele, altele sălbatice. În capătul nordic al stațiunii, nisipul fin se întinde pe vreo 3 km. Este plaja despre care vă spuneam că a servit ca decor pentru filmul „For your eyes only”. Accesul este foarte ușor, pe șosea, atât dinspre Corfu-Town, cât și dinspre Lefkimmi. Eu am preferat celelalte golfuri, mai puțin aglomerate, în pofida scărilor pe care a trebuit să le cobor și să le urc zilnic.

inimă albastră, plaje în Corfu
Golful meu preferat în Agios Georgios

Issos

De departe, întinderea de nisip de la Issos este în topul preferințelor mele în insula Corfu. Deși nu este protejată de vegetație ca Marathias, Gardenos și Agios Georgios Argiradon, dunele de nisip te duc cu gândul la Maroc sau Tunisia. Sunt porțiuni mari amenajate cu șezlonguri și umbrele și chiar cu paturi cu baldachine, dar și suficient loc pentru prosoape. Am ajuns aici o singură dată și n-am stat prea mult că a început să picure. Însă este un motiv în plus să revin în Corfu cu prima ocazie.

plaje în Corfu

Tu ce plaje în Corfu preferi?

2 comentarii Adaugă-l pe al tău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *