Asul de treflă

Încăperea era plină de fum de țigară. Pe masa acoperită cu postav verde, o sticlă de whiskey pe trei sferturi goală, patru pahare pline pe jumătate, jetoane și un pachet de cărți uzate pe care abia se mai descifrau figurile și cifrele.

O boxă mică, suspendată deasupra mesei de joc, revarsă o melodie de inimă albastră. Cine are noroc la cărți n-are noroc în dragoste își spuse Floria în timp ce-și privea tatuajul de pe încheietura mâinii: Asul de treflă. De data asta nu i-a purtat noroc și a pierdut câteva mâini la rând. Încă nu stăpânea arta concentrării și stăpânirii de sine ca Nick sau ca Mira. Era impulsivă, nu avea răbdare și se dădea de gol imediat ce începea să-și muște buzele până la sânge.

Sorbea din paharul din șampanie și mai arunca un ochi spre masa de joc. Atmosfera era tensionată, iar ea nu se simțea deloc în largul ei. Avea un presentiment sumbru. Simțea că urmează să se întâmple ceva rău, dar nu-și dădea seama ce. Postarea de pe Instagram a Mirei îi dădea fiori. Masa de joc, jetoanele, cărțile și paharul de șampanie aveau legenda: „Noaptea este la început și mai urmează”.

Ce avea să vină? Ce căuta ea în tripoul ăsta clandestin? Venise în oraș studentă, o cunoscuse întâi pe Mira, apoi pe Nick și se transformase într-o pasăre de noapte. Ar fi plecat atunci, dar veniseră împreună, nu puteau să plece separat. N-avea bani nici de un covrig, dar de taxi. Nici banii pe care îi pierduse nu erau ai ei, ci a lui Nick.

***

Floria deschise ușor ochii și încercă să se ridice din pat când o durere sfâșietoare îi tăie respirația. Își simți mâna grea cum o trage în jos. O atelă gipsată îi imobiliza mâna și-i acoperise tatuajul. Întoarse ușor capul și își văzu fața în oglinda de pe noptieră. Deasupra sprâncenei, un firișor de sânge închegat ieșea de sub bandaj.

– Doamne, arăt de parcă m-a călcat trenul. Sunt plină de vânătăi, iar arcada trebuie că e despicată rău. O să-mi rămână un semn urât de tot.

Pe ecranul televizorului rulau imagini de la accidentul rutier în care fusese implicată în urmă cu câteva ore. Un bărbat între două vârste dădea declarații unui reporter:

– Fata a fost. Eu am văzut când s-a răsturnat masina și m-am dus să văd dacă mai trăiesc. Ea a ieșit pe geam din partea cu volanul. Era amețită și îi curgea sânge de la cap. Am întrebat-o dacă o doare ceva și a zis că burta și mâna. Eu cred că ea a condus.

– Care fată, că din informațiile pe care le avem, erau două.

– Cea brunetă cu un tatuaj pe mână, un as de treflă. Nu prea i-a purtat noroc. Păcat de tinerețea lor!

Ce spune bărbatul ăsta? Eu? N-am condus eu. Nu! Eu nici nu am permis. E o minciună!

– Asta vor stabili cercetările, domnișoară, spuse bărbatul în uniformă care intrase pe nesimțite în salon. V-ați revenit cât de cât și medicii au stabilit că puteți da o declarație. Îmi puteți cum s-a petrecut accidentul?

– Nu. Nu-mi amintesc nimic. Cred că am ațipit un pic.

– Ați consumat alcool?

– Un pahar sau două de șampanie, nu mai știu.

– Cine a condus mașina?

– Putem continua mâine? Nu mă simt foarte bine și mi s-a făcut și foame.

Fantezie scrisă în proiectul S.I.M.T. inițiat de Mona Șimon.