feribot grecia
Ciclade,  Grecia

Bilete de feribot online pe Ferryhopper. Simplu și rapid

Reading Time: 3 minutes

Un circuit în insulele grecești este o experiență unică. În două săptămâni de vacanță poți vedea pe îndelete două sau chiar trei insule. Ca să fii sigur că totul merge bine, este nevoie să te interesezi din timp despre itinerariu și chiar să rezervi bilete de feribot online.

De ce să rezervi bilete de feribot online pe Ferryhopper

Ferryhopper este una dintre cele mai complete și intuitive platforme pentru rezervare bilete de feribot online. Aici găsești curse către toate insulele grecești, către Italia, Spania și Turcia.

1. Planifică ușor călătoria cu feribotul

O vacanță reușită începe cu o planificare temeinică. Dacă o cursă dus-întors spre Thassos, Corfu, Zakynthos sau Kefalonia nu ridică mari probleme, nu același lucru se poate spune despre insulele îndepărtate unde cursele de feribot sunt limitate.

Pe Ferryhopper, există o hartă a curselor de feribot actualizată în timp real. În momentul în care selectezi o destinație îți arată toate porturile cu care aceasta are legături. Este ca și cum ai căuta bilete de avion dintr-un aeroport de plecare și la destinație scrii „oriunde”.

harta-feribot-ferryhopper

Cum spuneam, spre unele insule grecești, există curse doar în anumite zile și din anumite porturi. De exemplu, dacă vrei să mergi în insulele Sporade (Skiathos, Skopelos, Alonissos), cursele de feribot pleacă doar din Volos. Iar spre insulele Ionice, se pleacă din Igoumenitsa, Kilini sau Patras. De-a lungul timpului, am încercat multe platforme ca să-mi creionez o vacanță. De multe ori, primeam mesajul „nu există cursă în datele selectate”.

Pe Ferryhopper, în cazul în care nu sunt curse în datele selectate, se deschide o listă cu date alternative de călătorie.

De asemenea, ai posibilitatea să creionezi o călătorie dus-întors, dar și un circuit care să includă mai multe insule.

Uite un articol despre un circuit în Ciclade pe care să-l încerci.

2. Rezervă și cumpără bilete de feribot online

Că tot îți spuneam mai sus despre circuitul în Ciclade, când mă gândeam la el, îl vedeam altfel. După ce am studiat traseul pe Ferryhopper, am ajuns la cea mai bună variantă, astfel încât să nu pierd timp și să trec de mai multe ori prin același loc.

Odată stabilit traseul, etapa următoare este rezervarea și achiziționarea biletelor. Prețul biletelor diferă în funcție de tipul de loc și de oferta rambursabil/nerambursabil. De un an, de când a început nebunia Covid19, operatorii de feribot nu mai rambursează costurile, ci oferă vouchere cu dată deschisă. Cele mai ieftine bilete sunt cele fără loc atribuit (te așezi unde poți), nerambursabile.

rezervare bilete de feribot online

Următoarele sunt cele tip scaun de avion, numerotate. Dacă mă întrebi pe mine, cred că sunt cele mai proaste locuri. Dacă prinzi un loc la mijloc, ridici tot rândul să mergi la toaletă sau să-ți iei ceva de băut de la bar. Nu toate au măsuță, iar pe unele feriboturi ai senzația că ești într-o sală de cinema.

Pentru distanțe mai lungi, există și cabine cu unul, două, trei sau patru paturi, cu sau fără fereastră. Unele companii au și cabine în care poți aduce animalele de companie. Animalele de companie sunt acceptate gratuit la bord.

După ce ai ales locurile pentru toți pasagerii, vei afla care este prețul total și îl poți plăti cu orice card de credit sau debit.

Uneori, pentru rezervări timpurii, există reduceri considerabile. De exemplu, anul trecut, am cumpărat în luna Iunie bilete de feribot online pentru vacanța din Septembrie și am avut o reducere de 30%.

3. Alege cum intri în posesia biletelor de feribot

Accesul pe feribot se face cu biletul în original. Din acest motiv, trebuie să fii foarte atent cum intri în posesia acestuia. Deja, din ce în ce mai multe companii acceptă e-ticket. Asta înseamnă că nu ai nevoie decât de un telefon cu o conexiune la internet. În cazul în care optezi pentru scaune numerotate sau cabină, check-in-ul se face imediat, online, tot pe Ferryhopper, care livrează permisul de îmbarcare pe e-mail. Dacă alegi locurile nenumerotate, check-in-ul se face online, cu 24 sau 48 de ore înainte și permisul de îmbarcare se primește pe e-mail.

În cazul în care compania nu acceptă e-ticket, biletele se pot lua de la sediul agenției sau din port. De asemenea, le pot expedia, contra cost, prin poștă sau prin curier.

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: