Gala premii SuperBlog
SuperBlog

Ce premii am câștigat la SuperBlog

Întrerup momentan seria articolelor despre vacanța în Grecia pentru că vreau să vă povestesc despre ce premii am câștigat la SuperBlog și cum le folosesc.

Îți spuneam și în articolul de încheiere că ediția Spring SuperBlog 2020 a fost una limitată și atipică. Cu toate acestea, pentru mine a fost cea mai bogată în premii.

Ce premii am câștigat la SuperBlog

Voucher de cumpărături Dried Fruits

Primul premiu a fost de fapt o mențiune la proba sponsorizată de Dried Fruits, cu articolul despre Dieta grecească. Am primit un voucher de cumpărături în valoare de 100 de lei cu care am luat o mulțime de produse. Comanda mea a fost mult mai mare, dar am fost surprinsă să văd câte poți pune în coș cu doar 100 lei.

Primul produs adăugat a fost zahăr brut din trestie. Sincer, n-am simțit vreo diferență de gust față de zahărul alb, dar am observat că se topește mai repede și face mai puțină spumă. În plus, are mai puține calorii decât zahărul rafinat și este mult mai sănătos.

Năut bio, din care am făcut o supă delicioasă și mi-a rămas și pentru humus, bulgur și linte roșie.

Am mai luat o pungă mare de amidon de porumb pentru rețetele grecești de prăjituri și dulciuri. Și niște sirop de glucoză, că poate mă urnesc și fac șerbet.

Din categoria produse grecești, au aterizat în coș mastic de Chios, dulceață de smochine, roșii uscate și ulei de măsline extravirgin din insula Creta. Acesta din urmă depășea singur valoarea voucherului, dar merită fiecare bănuț. Întrucât nu mai pot aduce ulei de măsline direct de la sursă (este exclus din bagajul de mână), faptul că îl găsesc la orice oră din zi și din noapte este o binecuvântare. Uleiul de măsline din insula Creta este un produs de top, lucru recunoscut și de locuitorii Greciei.

Reducere oferită de Farmec

Cel mai frumos moment al competiției este Gala SuperBlog. Pe lângă atmosfera plăcută, toți finaliștii primesc tradiționalele premii Farmec. Cum bestia asta de virus nu ne-a dat voie la întâlnire, premiile au venit sub formă de reducere de 20% la o comandă plasată pe site.

Cu ocazia asta, mi-am refăcut stocul de fiole cu acid Hyaluronic. Ți-am povestit despre ele și ți-am dezvăluit secretul prin care arăt cu mult mai tânără. Și cum orice rutină de îngrijire a tenului începe cu o curățare eficientă, am pus în coș și apă micelară Hyaluron C.

Cum vara bătea la ușă și soarele urma să ardă rău, am zis să încerc o cremă antirid cu factor de protecție solară. Dacă celelalte produse îmi erau cunoscute, de la această cremă nu știam la ce să mă aștept.

  • Pun în talerul cu părți bune faptul că nu are pigment. Am mai încercat cremă de față cu factor de protecție solare care aveau o tentă de bronz și cam murdăreau hainele. Nu e cazul; dau o bilă albă.
  • Este foarte consistentă și nu trebuie aplicat un strat gros.
  • Se absoarbe repede, nu încarcă tenul și nu transpiri abundent
  • Flaconul are 30ml, se potrivește perfect în poșetă și în bagajul de mână

În talerul cu părți mai puțin bune pun faptul că are SPF 30. Dacă te expui mult la soare este mai puțin eficientă decât o cremă cu factor de protecție SPF 50.

Am așteptat cu sufletul la gură să iasă pe piață și până la urmă am reușit să iau și o loțiune igienizantă de mâini, din gama de virucide. Are un miros ușor înțepător, dar dispare repede. Grație conținutului de glicerină, nu usucă mâinile. Și nici nu are acea textură lipicioasă.

Premiul al treilea la proba Today

Premiile oferite de Today Advertising au fost pe măsura temei și cerințelor, din categoria promoționale WOW. Să le luăm pe rând:

  • Rucsac antifurt cu încărcător USB. Eu sunt o mare amatoare de rucsacuri și le prefer întotdeauna unei genți sau unui troler. Am o mulțime, mai mari sau mici. Acesta este mediu și poate fi folosit atât zilnic cât și într-un citybreak. La interior, are un compartiment pentru laptop și unul pentru tabletă, un buzunar pentru acte, alte două buzunare și suport pentru instrumente de scris. De asemenea, buzunarul special pentru bateria externă care poate alimenta telefonul sau laptopul. La exterior, are două buzunare laterale ascunse. Telefonul, cheile de la mașină, țigările și bricheta sunt în permanență la îndemână, fără să dau jos rucsacul. Și încă un buzunar exterior mascat într-un suport lombar. În momentul în care companiile aeriene vor permite din nou două bagaje de cabină, îl voi lua cu mine pentru că se pliază perfect pe mânerul trolerului.
  • O agendă personalizată și un creion care scrie 10.000 km. Pe acestea încă nu le-am folosit. Aștept vacanța să scriu jurnalul
  • Cana termos personalizată a fost bonus, în plus față de premiul pus la bătaie. Un gest frumos de care m-am bucurat ca un copil. După ce am plâns un pic că n-am ocupat locul al doilea, unde cana făcea parte din premiu. Să vă spun că apa stă rece și cafeaua caldă mai bine de 8 ore?

După atâtea premii SuperBlog, să mă mai mir că abia aștept data de 1 Septembrie când încep înscrierile la ediția cu numărul 21?

Spune-mi într-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l pe Facebook. Ne vedem și pe Instagram.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: