vedere city break pireu mikrolimani
Atena,  Grecia

6 motive pentru city break în Pireu

Pireu, cel mai mare port al Greciei și cel mai mare port de pasageri din Europa, este un oraș încântător și vibrant. Nu există compozitor sau interpret grec să nu-i fi cântat frumusețea, iubirile sau dramele. Este suficient s-o ascultăm pe Melina Mercouri în filmul „Never on Sunday” pentru a ne îndrăgosti iremediabil de orașul port. Din păcate, prea puțini găsim motive serioase pentru un city break în Pireu și ne oprim doar puțin, în drumul spre insulele grecești.

Fidelă principiului nu planifica zborul și călătoria cu feribotul în aceeași zi, am început vacanța de anul acesta în Pireu de unde, dis-de dimineață, m-am îmbarcat spre Cicladele de vest, Milos și Sifnos.

Pentru că avionul care pleca dimineață din București spre Atena era plin, am luat bilete la cel de seară și am optat pentru două nopți de cazare la dus și una la întors. După un real city break în Pireu, pot spune că, pe nedrept, este mult subevaluat și tratat ca o haltă în drum spre insulele Greciei.

6 motive pentru city break în Pireu

1. În Pireu, ajungi ușor și nu te rătăcești

De la aeroport, poți ajunge în Pireu în circa o oră, o oră și jumătate cu metroul, cu autobuzul expres X96, cu trenul, cu taxiul sau cu transfer privat. Mi-ar fi plăcut enorm să experimentez călătoria cu trenul, însă am preferat transferul privat pentru că nu aveam chef să bâjbâi pe întuneric.

Citește și

Transportul public în Atena

A doua zi, pe lumină, mi-am dat seama că nu e dracul atât de negru pe cât credeam. Pireu este un oraș foarte bine sistematizat și foarte bine semnalizat. La fiecare colț de stradă știi exact unde ești, cum se numește strada din stânga sau din dreapta.

vedere city break pireu mikrolimani

În cazul în care te simți dezorientat și n-ai pe cine să întrebi (ceea ce este puțin probabil), o iei pe prima stradă care merge spre mare și ieși la liman.

Cu excepția zonei dintre metrou și port care pare un pic sordidă, dar are farmecul ei dat de furnicarul din piață, de pe lângă agențiile care vând bilete de feribot, mici chioșcuri și magazine, Pireu este un oraș fermecător și curat.

2. Zeas Marina sau Pasalimani

În antichitate, generalul atenian Temistocle și-a dat seama că Pireu este cel mai bun loc pentru flota de război ateniană. În anul 480 BC, flota triremelor a înfruntat vasele de luptă ale armatei persane, în bătălia de la Salamina.

Vizionarul comandant de oști nu s-a limitat doar la o flotă puternică și a cerut ca Pireu să fie înconjurat de ziduri de apărare care să meargă până în Atena. Parte din ele mai pot fi văzute plecând din Zeas Marina către Freatida, locul unde se află și Muzeul Maritim.

Pasalimani fostul port militar al Atenei

Astăzi, Zeas Marina sau Pasalimani cum a fost numit în perioada otomană, este un port pentru vase de agrement și promenadă cu taverne și cafenele. În capătul vestic, spre Muzeul Maritim și Acadamia Navală Elenă se află yachturile lux.

3. Muzeul Arheologic din Pireu

Muzeul Arheologic din Pireu este o bijuterie bine ascunsă și păstrată. În pofida dimensiunilor reduse, acesta conține o mulțime de artefacte valoroase datând din secolele al V-lea și al IV-lea BC.

Piesele de rezistență sunt patru statui din bronz, descoperite lîngă port în anul 1959 și care se află la cel de-al doilea etaj. De remarcat că, spre deosebire de Muzeul Arheologic din Atena unde sunt artefacte de pe întregul teritoriu al Greciei, aici găsim relicve descoperite exclusiv în Pireu.

Două dintre stauile din bronz îi reprezintă pe Atena și pe Apollo, acesta din urmă sub forma unui tânăr, singurul kouros din bronz cunoscut până astăzi.

La parter, se află cea mai mare stelă funerară, aparținând lui Pagharos, un soldat căzut în Bătălia de la Chaeronea, în anul 338 BC.

În curtea interioară se află ruinele teatrului antic din Zea și multe alte artefacte pregătite pentru restaurare.

4. Mikrolimani

Din Pasalimani, într-o plimbare la pas domol, în circa 30 – 40 de minute, ajungi în cel mai frumos loc din Pireu, Mikrolimani. După cu îi spune și numele ( mikro = mic, limani = port) este cel mai mic port dintre cele trei (portul de feribot, Pasalimani și Mikrolimani).

taverna zorbas prânz city break pireu

Aici este locul în care atenienii vin să petreacă o duminică liniștită în cafenelele de lux sau la tavernele cu fructe de mare așezate exact pe linia apei, cu vedere la coasta Aticii și la bărcile de pescuit.

La restaurantul Zorbas, aflat la poalele dealului Kastella m-am oprit duminică la prânz și m-am delectat cu cea mai bună supă de pește.

5. Tavernele și cafenelele de pe străduțele interioare

Spre deosebire de zonele turistice din insule, Pireu este o destinație locuită tot timpul anului. Din acest motiv, tavernele și cafenelele sunt orientate mai mult spre satisfacerea nevoilor localnicilor.

Mikrolimani - Kastella-Pireu

În perimetrul cuprins între terminalul de feribot și Pasalimani, pe străduțele interioare, miroase a cafea, scorțișoară și preparate la grătar. Celebrul gyros se află într-o competiție acerbă cu souvlaki și kebap.

De la street-food și fast-food la taverne și restaurante cu ștaif, toate își găsesc loc și clientelă pe arterele pietonale din Pireu. Oferta este variată fie că vrei un sendviș, o plăcintă, o cină cu fel principal, salată și vin sau să savurezi o cafea departe de zgomotul bulevardelor.

6. Shopping în Pireu

Dacă optezi pentru un city break în Pireu, nu rata o sesiune de shopping. Eu am nimerit în Septembrie când colecția de vară era la super reduceri. Reale, nu ca acelea de Black-Friday când produsele sunt mai scumpe decât înainte de reduceri.

Dacă în Atena principala arteră comercială cu produse de firmă este strada Ermou, în Pireu avem Bulevardul Politechniou. Pe stânga și pe dreapta, o mulțime de magazine ca H&M, Zara, dar și mărci locale își etalează mărfurile în vitrine atrăgătoare.

Dacă în Atena poți face shopping ieftin în Monastiraki, în Pireu trebuie să intri adânc pe străduțe. Pe o astfel de străduță am găsit un magazin mic din care n-aș fi ieșit. Rochițe, salopete, compleuri din materiale superbe, care nu se șifonează, la prețuri derizorii.

Din păcate, erau măsuri mici, dar n-am plecat cu mâna goală. Am găsit o pereche de pantaloni din jerse satinat care inițial costa 40 de euro (preț tipărit pe etichetă), suferise o reducere de 50%, iar eu am adjudecat-o pentru 10 euro.

În cazul în care ai loc în bagaj, poți face o vizită la Jumbo. În București, îmi este peste mână să merg, nu este în drumul meu și este destul de departe. Mai mult de curiozitate am fost, să văd cum arată. Nu prea mi-a plăcut pentru că m-am simțit ca în Zola, „La paradisul femeilor”. Până am ajuns la ce mă interesa, am trecut pe lângă o mulțime de raioane neinteresante pentru mine. Și adevărate capcane pentru cei cu copii mici.

Am luat o groază de mărunțișuri, de la parfumant pentru șifonier la mânușă de gomaj, foarte faine și foarte ieftine.

Tu ce alte motive pentru un city break în Pireu știi?

Spune-mi într-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, share pe Facebook. Ne vedem și pe Instagram.

Călătorește! Banii se întorc; timpul, niciodată.

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: