Codul roșu, vaccinul și salvamarul

Iarna blândă de până acum și temperaturile mult prea ridicate au înmulțit peste măsura virusurile care bântuie peste tot. Dacă de acum nu prea ne mai putem pune speranța intr-un ger năprasnic care să le vină de hac, putem totuși să sperăm că nu ne va lovi gripa. Sau putem să facem ceva mult mai gospodăresc care să ne scutească de dureri de cap, febră, nas înfundat. Să ne vaccinăm. Bine, chestia asta ar fi trebuit s-o facem prin toamnă, dar poate nu e târziu nici acum.

Cum s-o faci însă, când este o întreagă campanie, diabolică aș spune eu, împotriva vaccinării? N-o să intru în polemici cu cei care susțin vehement că „vaccinarea ucide”, cu toate că am suficiente exemple că vaccinarea salvează vieți. Pot fi de acord că un anumit lot de vaccinuri, al uneia sau alteia dintre companiile producătoare au creat probleme. Pot să admit că anumite interese meschine stau la baza apariției pe piață a unor produse de calitate îndoielnică. Dar de aici pâna la a pune anatemă pe conceptul de vaccin în sine, mi se pare de-a dreptul criminal. Si, dacă putem să lăsam ipocrizia deoparte, să admitem că prostul gust si calitatea îndoielnică ne împresoară. Este suficient să deschidem televizorul. Sau fereastra. Au fost zeci de produse cu probleme, de la ouă la zahăr și de la telefoane mobile la autoturisme. Totuși nu-mi aduc aminte de o campanie atât de înverșunată împotriva vreunuia dintre aceste produse. Consumăm în continuare ouă și zahăr, folosim, poate prea mult, telefoanele mobile și cumpărăm autoturisme noi sau la mâna a doua. De ce facem toate acestea? Probabil din motivul pentru care oamenii fac în general lucruri: pentru că pot. Și pentru că avem drepturi. Deși unii nu vor fi de acord cu mine, susțin cu tărie că avem drepturi. Ele sunt scrise, sunt garantate și sunt și respectate. Iar noi putem să le exercităm, sau nu, în deplină cunoștință de cauză, în condiții de capacitate de exercițiu deplină și cu discernământ. Suntem însă dispuși să ne asumăm, în aceleași condiții, toate consecințele care decurg din voința noastră de a ne exercita drepturile?

Am auzit în ultimele luni pe foarte mulți spunând „este dreptul meu să mă vaccinez sau nu”, „îmi vaccinez copilul (împotriva rujeolei, de exemplu), dacă vreau”. Nimic mai adevărat. Există un drept. Pe care îl avem toți. Îl are, de exemplu și vecinul meu sau al vostru. Este dreptul lui neîngrădit să plece într-o destinație exotică și să nu se vaccineze împotriva unor virusuri la care ar putea fi expus acolo. Ar putea să se întoarcă bine mersi fără să i se întâmple nimic rău. Tot atât de bine, însă, ar putea veni purtător de virus și să îmbolnăvească tot cartierul. E dreptul lui, nu-i așa? Dar o astfel de exercitare a oricărui drept are efecte, consecințe, uneori dezastruoase nu numai asupra titularului dreptului. Pot exista victime colaterale.

Am primit de multe ori răspunsul, „până la urmă am dreptul să mor cum vreau”. Și cu asta pot să fiu de acord.

De exemplu s-ar întâmpla în apele Mării Negre când e arborat steagul roșu. Vă aduceți aminte de nenorocirea de astă vară când o femeie cu o fetiță de 9 ani a ignorat avertizarea și a intrat în marea agitată? Era dreptul ei să facă baie, nu? Vă amintiți și că a fost o victimă colaterală? Un tânăr și-a pierdut viața încercând să le ajute. Au curs râuri de cerneală și internetul a luat foc. S-a pus la un moment dat problema ca atunci când marea este atât de periculoasă încât trebuie arborat steagul roșu să nu existe salvamar. O măsură de bun simț și de bune practici care se aplică în multe țări cu ieșire la mare. Am avut ocazia  să merg în vacanță în Grecia într-o zonă în care marea face ravagii an de an. Am avut parte și de trei zile de cod roșu de vânt și valuri puternice. Foișoarele salvamarilor arboraseră steagul roșu și mesajul „NO LIFE GUARD”. Salvamarul nu era acolo a revenit când steagul s-a făcut verde. Are rost să vă spun că nimeni nu s-a aventurat în marea înspumată? N-aș putea spune dacă au respectat avertismentul de teamă că nu este cineva care să-i salveze ori pur și simplu și-au dat seama că își riscă viața gratuit.

Cred că până la urmă despre asta este vorba. Nimic nu trebuie impus cu forța. Avem dreptul să facem orice vrem atâta timp cât ne asumăm total și necondiționat ceea ce degurge din actele noastre. Putem chiar să refuzăm vaccinarea atâta timp cât suntem conștienți de mesajul din turnul salvamarului: „NO LIFE GUARD”!

Voi ce credeți? Ar trebui introdusă vaccinarea obligatorie? Ar trebui salvamarul să fie prezent și în condiții de cod roșu?

Digiprove sealCopyright secured by Digiprove © 2018
2 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Ar trebui reglementata clar vaccinarea. Anumite vaccinuri ar trebui sa fie obligatorii, mai ales cele care vizeaza copiii, altele, precum cel antigripal, ar trebui sa ramana optionale. Tot obligatorii ar trebui sa fie vaccinurile pt cei care pleaca in tari straine, posibil contagioase. E absurd sa te duci in Africa, “pe riscul tau”, si sa imbolnavesti zeci de oameni in Romania cu cine stie ce boli de acolo.

    Legat de salvamari, sunt complet de acord. Dar exact cum ai zis tu cu Grecia, trebuie afisat mare: NU SUNT SALVAMARI CAT E STEAG ROSU. Sa stie omul dinainte la ce risc se supune.

    1. Pe mine tocmai asta mă intrigă. Știu, sau cel puțin ar trebui să știe, la ce se expun, căci Slavă Domnului, de surse de informare nu ducem lipsă, dar speră în mod ușuratic să nu li se întâmple. Iar când se întâmplă o nenorocire întotdeauna e de vină altul. Vai, ce tragedie! Serios? Păi tragedie este atunci când orice ai fi făcut nu puteai să eviți rezultatul. Nu depinde de tine, e peste puterile tale. Pe când aici soluția e sub nasul nostru. Trebuie doar să întindem mâna după ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *