drapel grecia condiții de călătorie în Grecia
Grecia

Noi condiții de călătorie în Grecia 2021

Pe 14 Mai, în Grecia, se deschide oficial sezonul de vară 2021. Cu toate acestea, unele restricții rămân în vigoare. Iată care sunt noile condiții de călătorie în Grecia valabile începând cu 14 Mai.

Condiții de călătorie în Grecia începând cu 14 Mai 2021. Înlesniri și restricții

Toți turiștii sunt obligați să completeze formularul online (PLF), cu cel puțin 24 de ore înainte de intrarea în Grecia.

Toate persoanele, inclusiv copiii cu vârsta peste 6 ani, au obligația de prezenta rezultatul unui test negativ RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore. Fac excepție persoanele vaccinate dacă au trecut 14 zile de la ultima doză de vaccin administrată.

Update: Dovada unui test negativ nu este necesară dacă persoana s-a vindecat de COVID în ultimele 9 luni. Acest lucru poate fi dovedit printr-un certificat de recuperare emis de o autoritate publică sau de un laborator certificat. O altă opțiune este certificatul unui rezultat pozitiv al testului molecular PCR care confirmă faptul că titularul s-a recuperat după infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel puțin 2 luni înainte de sosire și cel târziu cu 9 luni înainte de sosire.

Înainte de plecare, toți călătorii trebuie să se asigure că au o formă acceptabilă de certificare a stării lor de sănătate. Documentele acceptabile includ:

  • Un rezultat al testului molecular PCR negativ dintr-un laborator; testul trebuie efectuat cu până la 72 de ore înainte de intrare.
  • Un certificat de vaccinare emis de o autoritate certificată.
  • Un certificat de recuperare după infecția cu virusul SARS-CoV-2 emis de o autoritate publică sau de un laborator certificat.
  • Un certificat al unui rezultat pozitiv al testului molecular PCR, care confirmă faptul că titularul s-a recuperat după infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel puțin 2 luni înainte de sosire și cel târziu cu 9 luni înainte de sosire.

Toate certificatele trebuie să includă informațiile critice (adică numărul de doze și datele respective) în engleză, germană franceză, italiană, spaniolă sau rusă, iar numele complet al persoanei trebuie să se potrivească cu numele de pe pașaport sau orice alt document de călătorie recunoscut.

Urmărește tutorialul despre completarea PLF pentru călătoria cu avionul

Urmărește tutorialul despre completarea PLF pentru călătoria cu autocarul sau autoturismul

Update: Formularul PLF a fost actualizat astfel încât să cuprindă și informațiile despre vaccinare. Persoanele vaccinate au obligația să aibă asupra lor adeverința de vaccinare.


Începând cu 14 mai, următoarele reguli se aplică peste tot în Grecia:

  • Deplasările sunt libere și dispar declarațiile scrise sau anunțarea prin SMS
  • Circulația este interzisă între orele 00.30 – 05.00
  • Purtarea măștii este obligatorie pentru toate persoanele, inclusiv copiii cu vârsta mai mare sau egală cu 4 ani, atât în spațiile închise, cât și în cele deschise. Singurele excepții sunt cafenelele și restaurantele, mașinile private (pentru membrii aceleiași familii / persoanele care locuiesc împreună / rudele de gradul I-II) și exercițiile fizice.
  • Se menține obligativitatea păstrării distanței de 1,5 metri
  • Până la trei persoane în total (șofer + doi pasageri) sunt permise atât în vehiculele private cât și în taxiuri. Există excepții pentru familiile cu copii mici, pentru persoanele care au nevoie de asistență medicală și pentru profesori și studenți din zonele rurale. Update: această măsură nu se mai aplică.
  • Sunt permise navigarea cu o barcă privată și pescuitul recreativ.
  • Cluburile de noapte, teatrele și cinematografele rămân închise

Servicii funcționale în sezonul estival 2021

  • În prezent, tavernele, restaurantele și cafenelele funcționează numai în aer liber, fără muzică. Există un număr maxim de 6 persoane care pot sta la aceeași masă. UPDATE: Din 12 Iunie, terasele în aer liber vor difuza din nou muzică
  • Iată un articol cu 10 preparate culinare pe care să le încerci.
  • Toate magazinele cu amănuntul, centrele comerciale și punctele de vânzare sunt deschise pentru public
  • Supermarketurile, brutăriile, măcelăriile, magazinele cu pește, alte magazine alimentare, chioșcurile sunt, de asemenea, deschise
  • Piețele stradale
  • Grădinile zoologice, rezervațiile naturale
  • Siturile arheologice
  • Muzeele se redeschid pe 14 mai

Condiții de călătorie în Grecia spre insule, valabile între 14 Mai și 30 Iunie

Pasagerii de peste 6 ani vor trebui să facă un test înainte de călătoria cu feribotul sau cu avionul și să le arate personalului companiei de feribot sau companiei aeriene, după caz. Vizitatorii au de ales între un test PCR sau un test rapid:

  • Test PCR (cu până la 72 de ore înainte de călătorie) – la un cost de 60 euro, disponibil la centrele medicale
  • Test rapid (cu până la 24 de ore înainte de călătorie) – la un cost de 20 euro, disponibil la centrele medicale
  • Self-test (cu până la 24 de ore înainte de călătorie) – la un cost de 5 euro, disponibil în farmacii

Oricine a fost vaccinat (cu 14 zile sau mai mult înainte de călătorie) sau a contactat COVID-19 (cu 2 până la 9 luni înainte de călătorie) și poate dovedi cu documente acest lucru este scutit de obligația de testare.

Ipoteză: Dacă intrați în Grecia și petreceți una sau mai multe zile pe continent și apoi plecați spre insule, în cazul în care testul pe care îl prezentați la intrarea în țară expiră, va trebui să-l repetați. Fac excepție persoanele vaccinate și cele care pot dovedi cu documente că au avut Covid19 în intervalul cuprins între 2 și 9 luni înainte de călătorie.

Update: Măsurile se aplică pentru călătoriile spre insule (cu excepția insulelor Lefkada, Evia și Salamina) din porturile Pireu, Rafina, Lavrio, Salonic, Volos și Kavala. Măsurile nu se aplică pentru călătoriile din insule spre continent.

De asemenea, la îmbarcarea pe feribot, pasagerii trebuie să completeze un formular de pre-îmbarcare, care atestă starea de sănătate.

UPDATE: Formularele de pre-îmbarcare sunt disponibile pe site-ul https://sea.travel.gov.gr/https://sea.travel.gov.gr/#/

Îmbarcarea pe feribot se face în baza codului QR generat. Formularul poate fi prezentat atât în format electronic cât și tipărit.

ATENȚIE: Formularul de pre-îmbarcare este individual. Minorii vor fi înscriși pe formularele adulților.

Dacă nu ți-ai rezervat încă biletul de feribot, iată o platformă pe care poți cumpăra bilete de feribot online.

Vă rog să verificați din nou acest articol, pe care îl voi actualiza cu toate informațiile noi.

Sursa: https://media.gov.gr/enimerosi-ton-politikon-syntakton-kai-ton-antapokriton-ksenou-typou-13-5-2021/

Tu te-ai pregătit de vacanță?

Spune-mi într-un comentariu, iar dacă ți-a plăcut articolul, distribuie-l pe Facebook. Ne vedem și pe Instagram.

Și nu uita:

Călătorește! Banii se întorc; timpul, niciodată.

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: