Cum m-am lecuit de scuba-diving

In cele sapte vacante petrecute in insula Thassos am incercat cam toate excursiile optionale – croaziera, seara greceasca, jeep-safari, tur de insula, parasailing –  organizate de agenții sau pe cont propriu. Singurul sport pe care nu il incercasem si care era pe lista must-try, scuba-diving. Si daca va spun de ce am amanat atat, o sa muriti de ras 😂 Cat imi place mie sa inot, sa ma balacesc si sunt in stare sa stau in apa pana imi se dizolva amprenta digitala, fac atac de panica si daca imi intra apa in nas la dus 😱 Nici cu snorkel-ul nu mi-a fost prea usor, dar tot mi se pare mai uman decat scufundarea. Și totusi, cand vedeam bancurile de pesti care nu mai pridideau sa-mi faca pedichiura, pietrele de pe fundul apei, stelutele de mare, parca as fi vrut ceva mai mult decat vedeam cu ochiul liber sau prin vizorul mastii de snorkel. Personal, stiu doua centre de scuba-diving in Thassos: unul se afla in Potos si are printre instructori o romanca, iar al doilea in Pefkari unde este cel mai mare centru de sporturi nautice din insula. N-am reusit sa fac o programare la centrul din Potos, dar am obtinut, cu ajutorul capitanului unui vas de croaziera din Limenaria, o intalnire cu proprietarul centrului din Pefkari care mi-a pus la dispozitie un „private-trainer”. Ceea ce a fost mai mult ca perfectul si pentru mine, dar cred că cel mai mult pentru el. In conditii obisnuite, un instructor merge cu grupuri de 4-6 persoane.

Primul pas, echiparea

După ce am completat un formular în care am raspuns la o serie de intrebari referitoare la sex, varsta, greutate, stare de sanatate si am semnat pe proprie raspundere cu privire la veridicitatea raspunsurilor și asumarea riscurilor, a urmat „instructajul pe uscat”: cum sa respiri, cum să-ti echilibrezi presiunea in urechi, cum scoti apa din masca, cum o cureti. Apoi „limbajul semnelor” pentru conversatiile subacvatice: sunt ok, am probleme cu (ochii, capul, cu urechile etc.), coboram sau urcam ca vreau afara. Partea asta a fost chiar haioasă, insa greul abia acum incepea. Mi-a adus costumul, ud fleasca,  rece ca gheata si greu, parca avea 100 kg. L-am imbracat cu chiu cu vai si ma gandeam  daca scap sau nu  fara pneumonie.

Zambeste, dar habar n-are ce-l asteapta

Apoi mi-a pus tot harnasamentul: vesta, tub, greutati, labele in brate si am plecat spre apa. Plaja de la Pefkari nu e foarte lata, dar cu toate alea in spate ma simteam de parca trageam dupa mine un TIR. In apa, alte peripetii. Pana am reusit sa-mi pun labele era sa ma inec de doua ori la apa de un metru. Cum incercam sa ma las pe spate, cum ma faceam ventilator. Intr-un final am reusit. Mai era nevoie de niste  greutati. Serios? Sa mai indraznesca cineva sa-mi spuna ca sunt grasa! A urmat apoi „instructajul in apa”: cum sa stai in genunchi, cum sa stai pe burta, cum sa stai cu fata in apa, toate astea cu masca pe figura, respirand prin tub. Ma intreaba daca e ok, ii raspund ca da si plecam inot. Ma ia de mana, imi dezumfla vesta si o luam la vale 🏊‍♀️🏊

Un, doi, labele-n sus!

Trecem pe langa niste pietre, vedem niste dorada mari de tot (ce bine le-ar sta pe frigare), niste pesti necunoscuti (galben cu negru), caluti de mare, ne salutam cu un banc de sardele, nu stiu ce si cum fac si scap mustiucul. Iau o gura sanatoasa de apa si doza proportionala de panica. Ii fac semn ca vreau afara, noroc ca nu eram prea jos, urcam usor, scot tot de pe fata si respir in voie. Mai facem o incercare, de data asta nu mai dau drumul la mustiuc nici cu slujbe. Respir adanc si cand ajungem un pic mai jos decat prima oara  simt ca mi se infunda urechile. Aplic ce am invatat: inghit in sec de cateva ori , nu merge (nici in aer liber nu-mi iese intotdeauna din prima), presez  narile si suflu. Sufletu’. Nu numai ca nu se desfunda, dar parca imi baga cineva andrele in urechi. Simt ca incepe sa ma stranga masca, presiunea creste in jurul meu, ma simt ca intr-o cutie si creierul da sa pocnesca mai sa-mi iasa pe nas si pe urechi 🤕 Ii fac semn ca vreau la aer adevarat, nu artificial, din tub și urcam incet, incet. In sfarsit, aer curat pe saturate! O luam usurel spre mal si cu ultimele puteri ajung de unde plecasem.

Peripetii cu final fericit

Dupa ce mi-a dat jos greutatile si tubul, m-am dezechipat cu o viteza care ar fi facut invidios si un puscas marin si m-am rastignit pe banca. Dupa cateva minute am facut un dus fierbinte ca deja imi clantaneau dintii si violetul pe figura nu ma prinde. Intre timp, mi-au completat si mi-au inmanat certificatul. Poze nu mi-au dat, ca bietului instructor numai de facut poze nu-i ardea cand nebuna facea ca toate visele. Ma gandesc ce-ar fi facut daca eram un grup mai mai mare in care doar jumatate sa fi fost ca mine? Si uite asa am mai pus o aventura in pusculita cu amintiri. Foarte frumos, dar a doua oara nu mai vreau!

4 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Vaaaaai ce m-am distrat citind articolul. Sincer mă bătea gândul să încerc “sportul ” acesta și eu dar acum…..nu’ș ce să zic…..parcă aș zice pas, mai ales că eu nu sunt o înotatoare și nici nu-mi place când simt că-mi intră apă în urechi.

    1. Si eu m-am distrat când l-am scris Dar mi-a luat mult timp sa-mi revin dupa aventura Dar, o data in viața, merita.

    1. Draga mea, dacă asta îți dorești, fă-o, cu sau fără grup! Chiar te sfătuiesc să mergi singură cu instructorul, mai ales dacă ai temeri. Va fi mai ușor și pentru el să se preocupe doar de tine, decât de un grup de 5-6 persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *