Vacanță în străinătate

Cum m-am lecuit de scuba-diving

Reading Time: 4 minutes

In cele sapte vacante petrecute in insula Thassos am incercat cam toate excursiile optionale – croaziera, seara greceasca, jeep-safari, tur de insula, parasailing –  organizate de agenții sau pe cont propriu. Singurul sport pe care nu il incercasem si care era pe lista must-try, scuba-diving. Si daca va spun de ce am amanat atat, o sa muriti de ras 😂 Cat imi place mie sa inot, sa ma balacesc si sunt in stare sa stau in apa pana imi se dizolva amprenta digitala, fac atac de panica si daca imi intra apa in nas la dus 😱 Nici cu snorkel-ul nu mi-a fost prea usor, dar tot mi se pare mai uman decat scufundarea. Și totusi, cand vedeam bancurile de pesti care nu mai pridideau sa-mi faca pedichiura, pietrele de pe fundul apei, stelutele de mare, parca as fi vrut ceva mai mult decat vedeam cu ochiul liber sau prin vizorul mastii de snorkel. Personal, stiu doua centre de scuba-diving in Thassos: unul se afla in Potos si are printre instructori o romanca, iar al doilea in Pefkari unde este cel mai mare centru de sporturi nautice din insula. N-am reusit sa fac o programare la centrul din Potos, dar am obtinut, cu ajutorul capitanului unui vas de croaziera din Limenaria, o intalnire cu proprietarul centrului din Pefkari care mi-a pus la dispozitie un „private-trainer”. Ceea ce a fost mai mult ca perfectul si pentru mine, dar cred că cel mai mult pentru el. In conditii obisnuite, un instructor merge cu grupuri de 4-6 persoane.

Primul pas, echiparea

După ce am completat un formular în care am raspuns la o serie de intrebari referitoare la sex, varsta, greutate, stare de sanatate si am semnat pe proprie raspundere cu privire la veridicitatea raspunsurilor și asumarea riscurilor, a urmat „instructajul pe uscat”: cum sa respiri, cum să-ti echilibrezi presiunea in urechi, cum scoti apa din masca, cum o cureti. Apoi „limbajul semnelor” pentru conversatiile subacvatice: sunt ok, am probleme cu (ochii, capul, cu urechile etc.), coboram sau urcam ca vreau afara. Partea asta a fost chiar haioasă, insa greul abia acum incepea. Mi-a adus costumul, ud fleasca,  rece ca gheata si greu, parca avea 100 kg. L-am imbracat cu chiu cu vai si ma gandeam  daca scap sau nu  fara pneumonie.

Zambeste, dar habar n-are ce-l asteapta

Apoi mi-a pus tot harnasamentul: vesta, tub, greutati, labele in brate si am plecat spre apa. Plaja de la Pefkari nu e foarte lata, dar cu toate alea in spate ma simteam de parca trageam dupa mine un TIR. In apa, alte peripetii. Pana am reusit sa-mi pun labele era sa ma inec de doua ori la apa de un metru. Cum incercam sa ma las pe spate, cum ma faceam ventilator. Intr-un final am reusit. Mai era nevoie de niste  greutati. Serios? Sa mai indraznesca cineva sa-mi spuna ca sunt grasa! A urmat apoi „instructajul in apa”: cum sa stai in genunchi, cum sa stai pe burta, cum sa stai cu fata in apa, toate astea cu masca pe figura, respirand prin tub. Ma intreaba daca e ok, ii raspund ca da si plecam inot. Ma ia de mana, imi dezumfla vesta si o luam la vale 🏊‍♀️🏊

Un, doi, labele-n sus!

Trecem pe langa niste pietre, vedem niste dorada mari de tot (ce bine le-ar sta pe frigare), niste pesti necunoscuti (galben cu negru), caluti de mare, ne salutam cu un banc de sardele, nu stiu ce si cum fac si scap mustiucul. Iau o gura sanatoasa de apa si doza proportionala de panica. Ii fac semn ca vreau afara, noroc ca nu eram prea jos, urcam usor, scot tot de pe fata si respir in voie. Mai facem o incercare, de data asta nu mai dau drumul la mustiuc nici cu slujbe. Respir adanc si cand ajungem un pic mai jos decat prima oara  simt ca mi se infunda urechile. Aplic ce am invatat: inghit in sec de cateva ori , nu merge (nici in aer liber nu-mi iese intotdeauna din prima), presez  narile si suflu. Sufletu’. Nu numai ca nu se desfunda, dar parca imi baga cineva andrele in urechi. Simt ca incepe sa ma stranga masca, presiunea creste in jurul meu, ma simt ca intr-o cutie si creierul da sa pocnesca mai sa-mi iasa pe nas si pe urechi 🤕 Ii fac semn ca vreau la aer adevarat, nu artificial, din tub și urcam incet, incet. In sfarsit, aer curat pe saturate! O luam usurel spre mal si cu ultimele puteri ajung de unde plecasem.

Peripetii cu final fericit

Dupa ce mi-a dat jos greutatile si tubul, m-am dezechipat cu o viteza care ar fi facut invidios si un puscas marin si m-am rastignit pe banca. Dupa cateva minute am facut un dus fierbinte ca deja imi clantaneau dintii si violetul pe figura nu ma prinde. Intre timp, mi-au completat si mi-au inmanat certificatul. Poze nu mi-au dat, ca bietului instructor numai de facut poze nu-i ardea cand nebuna facea ca toate visele. Ma gandesc ce-ar fi facut daca eram un grup mai mai mare in care doar jumatate sa fi fost ca mine? Si uite asa am mai pus o aventura in pusculita cu amintiri. Foarte frumos, dar a doua oara nu mai vreau!

14 Comments

  • Toma Diana Veronica

    Vaaaaai ce m-am distrat citind articolul. Sincer mă bătea gândul să încerc „sportul ” acesta și eu dar acum…..nu’ș ce să zic…..parcă aș zice pas, mai ales că eu nu sunt o înotatoare și nici nu-mi place când simt că-mi intră apă în urechi.

    • almonacalatoreste@gmail.com

      Si eu m-am distrat când l-am scris Dar mi-a luat mult timp sa-mi revin dupa aventura Dar, o data in viața, merita.

    • Almona Calatoreste

      Draga mea, dacă asta îți dorești, fă-o, cu sau fără grup! Chiar te sfătuiesc să mergi singură cu instructorul, mai ales dacă ai temeri. Va fi mai ușor și pentru el să se preocupe doar de tine, decât de un grup de 5-6 persoane.

      • Irinel

        Buna. Tocmai ce am discutat cu instructorul centrului la care ai fost, dl. Nikolis Filipos, pentru detalii legate de acest lucru…Pe forumurile de specialitate, este laudat acest centru, tocmai de aceea as vrea sa incerc si eu si sotia, balaceala cu tubul in spate. Idea e ca nu stim sa inotam niciunul, dar domnul a zis ca nu-i bai, ne invata sa inotam cu echipamentul pentru scuba…Acum dupa acest articol, cred ca sotia o sa zica pas, eu ma gandesc doar la costumul ala rece…Apropos, nu se gandesc si ei sa le usuce in soarele ala torid, sa nu arda asa degeaba?

        • Almona Calatoreste

          Până nu încerci, nu știi dacă poți sau nu. Că n-am reușit eu, nu este un reper. Sunt atâția care au reușit chiar dacă nu știu să înoate. Una peste alta, este o experiență fantastică.
          Centrul din Pefkari este unul dintre cele mai bune de pe insulă.
          Mai este unul în Potos, unde este instructor Denisa, o româncă.
          În altă ordine de idei, costumele de scuba-diving se usucă foarte greu și ar fi imposibil să ofere fiecăruia un costum uscat. Nici nu știu dacă ar aluneca pe piele să nu te rașcheteze.
          Fruntea sus și have fun!

          • Denise Guresoaia

            E de rasu’ plansu’ ce scrieti dvs aici 🙂 de ras prin felul haios in care povestiti aventura si de plans pt ca nu a decurs deloc asa cum ar fi trebuit. Eu sunt instructoarea din Romania de care aminteati mai sus 🙂 nu mai sunt in Potos, mi-am deschis propriul centru in Skala Potamia (Gorgona Divers). Ce ati patit dvs este normal sa i se intample unei persoane care se scufunda pt prima data (senzatie de apa in masca sau chiar mai intra apa in masca, mai uita omu’ si mai si deschide gura si gusta din apa marii Egee, nu i se desfunda urechile ca ori nu sufla bine ori coboara prea repede si saracele urechi nu apuca sa se dezmeticeasca, isi pierd echilibrul la suprafata si sub apa in timpul scufundarii – ca, deh, cu atata echipament necunoscut pe noi ar fi si culmea ca nu fie asa 🙂 … dar, cum ziceam, asta e normal sa auzim. dar aici intervenim noi (ca d’asta mergeti la un centru si va scufundati cu un instructor ). ma intristez cand aud „am incercat , dragut da’ nu-i de mine”. Marea si activitea aceasta pierd oameni pt care ar putea sa devina pasiune, hobby. Noi mergem cu barca (nu cara nimeni echipament, nu se chinuie cu labele, nu se rasuceste la suprafata), locurile sunt frumoase (de pe plaja nu e prea mare lucru de vazut si, oricum, ce e de vazut de pe plaja, vedeti si dvs cu o masca, nu tb echipament de scuba), fiecare persoana are cate un instructor, indiferent cat de confortabil se simte in apa sau nu (muncim noi mai mult insa toata lumea primeste atentia de care are nevoie, toti sunt in siguranta si se bucura de experienta chiar daca nu au pus fata in apa niciodata sau nu stiu sa inoate, coboram foarte incet sa apucati sa va desfundati urechile si stam acolo unde se simte omul confortabil; fiecare cu instructorul lui, fiecare cu experienta lui, cu adancimea la care se simte bine, fara sa depindem de altii din grup, fara sa ne stricam unul altuia scufundarea..). Am scris toate astea pt ca e pacat cand aud de cineva pt care scufundarea nu a lasat amintiri placute, care nu mai vrea nici in vis sa incerce si alta data si care, normal, poate influenta si pe altii sa se hotarasca sa nu incerce pt ca suna ca fiind ceva complicat si pt care iti tb cine stie ce abilitati. In general, daca tot programul este condus cum tb, singura abilitate de care are nevoie cineva la primul contact cu scuba, este sa respire pe gura si sa sufle pe nas ca sa-si desfunde urechile. 🙂 Sper sa fi reusit sa va conving, daca nu sa mai incercati si alta data experienta, macar sa luati in considerare ca ati putea si, pt cei care citesc, sa-i incurajez sa incerce pt ca lumea de sub ape este minunata, merita descoperita si asteapta doar sa bagam capul sub suprafata.

          • Almona Calatoreste

            Vă mulțumesc mult pentru comentariu și vă felicit pentru centrul pe care l-ați deschis.
            Eu nu pot să condamn instructorul pentru că nu este vina lui că eu nu pot să respir pe gură.
            În plus, eu nu sunt etalon pentru nimeni. Dacă eu n-am reușit, nu înseamnă că alții vor păți la fel.
            Măcar am încercat și nu voi avea regretul că aș fi putut, dar n-am făcut-o.

  • Mirela-Carmen

    Almona!!!!! Am ras cu lacrimi incercand sa-mi imaginez in detaliu faza cu „stau in apa pana imi se dizolva amprenta digitala”. Dar, trecand peste partea funny… WOW! Ne-ai daruit iarasi un articol superb, plin de informatii utile. Habar nu aveam ca exista un limbaj al semnelor pentru scufundari subacvative. Se pare ca ai avut un atac de panica in toata regula. Desi ai dat o nota umoristica articolului, te asigur ca ti-am simtit aproape fiecare senzatie si temere. Oricum, Felicitari pentru simtul de aventura si curaj! Nu mi-a trecut vreodata prin cap sa fac scuba diving desi… recunosc… ca-mi place adrenalina. 🙂

    • Almona Calatoreste

      Sunt Scorpion, semn de apă, și m-am născut la mare. Îmi place la nebunie bălăceala. Mă gândesc că a fost și efectul furtunii din ziua anterioară și presiunea a fost ridicată. Dar dacă prind o zi cu marea liniștită, poate mai încerc o partidă de scuba-diving.

  • RB

    Si eu “stau in apa pana imi se dizolva amprenta digitala” si totusi nu m-a atras niciodata scuba-diving. Nu imi e teama de scufundarea propriu-zisa, ci de…pesti :)) mi s-ar parea ciudat sa treaca pe langa mine si mai ales sa ma atinga. Fiecare cu piticii ei, presupun. :)) Ador apa, dar fara vietati prin ea :))

    • Almona Calatoreste

      Eu tocmai asta îmi doream de la partida de scuba-diving să văd vietățile marine în mediul lor. Prima întâlnire a fost cu peștii sanitari care îți fac pedichiura.

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: