shopping-black-friday
Păreri și gânduri,  Timp liber

De ce să ceri sfatul unui consultant de modă?

Dacă citești acest articol, probabil te-ai gândit măcar o dată că ai putea apela la sfatul unui consultant de modă.

Dacă nu, să știi că nu e o rușine, ba, uneori este chiar necesar.

Moda este în continuă schimbare, ofertele sunt numeroase și tentante, dar nu tot ce este la modă ni se și potrivește.

O să-mi spuneți, probabil, că o consultație de modă este o fiță și total inutilă atâta timp cât ai oglindă și ți-ai definit stilul personal cu mult timp în urmă.

Nu pot să vă contrazic deoarece, până în urmă cu puțin timp așa gândeam și eu.

Numai că, o invitație la un eveniment cu pretenții m-a prins total nepregătită, iar eu aveam două opțiuni:

  • Cer sfatul unui consultant de modă ori
  • Stau acasă

Este de la sine înțeles că cea de a doua opțiune nu-mi surâdea absolut deloc.

Recepție la ambasadă, cum mă îmbrac?

Când am primit invitația de a participa la recepția oferită de Ambasada Republicii Elene la București cu ocazia Zilei Naționale, m-am bucurat și m-am panicat, în același timp.

recepție la ambasadă - primirea oaspeților
Primirea oaspeților la Ambasada Republicii Elene

Era prima oară când urma să iau parte la un eveniment de asemenea ținută și nu voiam să fac nici cea mai mică greșeală.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut mai multe informații despre codul vestimentar impus și anume: cocktail dress code.

Nu m-am lămurit prea bine, având în vedere opiniile relativ contradictorii ale diverșilor autori.

Cu ajutorul prietenei mele Mirela, autoarea blogului Viață de blogger, am cunoscut-o pe Izabella Albert, consultant vestimentar, care m-a îndrumat pas cu pas în alcătuirea ținutei.

Am purtat o rochie neagră din catifea și pantofi negri din antilopă, cu un toc de 5cm. Este maximum de toc pe care îl pot purta fără să mă dezechilibrez și fără să protesteze coloana vertebrală.

Întrucât recepția era programată în intervalul orar 18.30 – 20.30, iar un sacou în luna martie poate fi cam subțirel, am ales un paltonaș roșu. În felul acesta, am avut o culoare îndrăzneață care a spart motonia negrului.

ținută cocktail dress construită cu ajutorul unui consultant de modă

Bijuteriile au fost simple, cercei, colier și brățară din aur cu un model grecesc care mie îmi place foarte mult: spirala vieții.

Singurul obiect care îmi lipsea din garderobă pentru acest eveniment era o poșetă asortată. Aveam una de culoare neagră, dar mergeam totuși la o petrecere, nu la priveghi.

Tot cu ajutorul Izabellei am găsit poșeta potrivită sub forma unui clutch auriu.

Ce alte sfaturi poți primi de la un consultant de modă

Un consultant vestimentar te poate ajuta atât punctual când ai nevoie de o ținută specială, când vrei să dai un suflu nou garderobei sau când, deși se prăbușește dulapul, este greu să compui o ținută care să îți placă de sus și până jos.

De exemplu, te poate consilia în legătură cu croielile potrivite conformației tale. Personal, am renunțat de multă vreme la rochii și fuste pentru că nu găseam ceva potrivit conformației mele, cel puțin ciudate: umeri înguști, talie subțire, șolduri și coapse mult prea generoase.

De când am stat de vorbă cu Izabella, am prins curaj și m-am orientat către croiala cloș care nu numai că mi se potrivește, dar este extraordinar de feminină.

Dacă te exasperează faptul că dulapul tău e plin, dar n-ai cu ce să te îmbraci, vei afla, la fel ca și mine, că nu garderoba ta este un puzzle cu multe piese lipsă, ci imaginea pe care vrei să o compui este greșită.

Nu numai altor femei le stă bine cu o pereche de jeanși și pantofi cu toculeț, ci și mie. Nu-mi mai este teamă de combinații îndrăznețe de culori sau imprimeuri.

De asemenea, te poate ajuta să găsești accesoriile potrivite care să transforme o ținută comună într-una de excepție. Fie vă e vorba de o poșetă, un colier sau doar o eșarfă ori o centură.

Nu în ultimul rând, poate să identifice greșelile pe care le faci atunci când îți creezi ținutele și să te ajute să le corectezi.

Ce spui, te tentează să ceri sfatul unui consultant de modă?

26 comentarii

    • Almona Calatoreste

      Mulțumesc, Dana. E bine să apelezi la specialiști atunci când e cazul. Iar Izabella este foarte pricepută și răbdătoare.

  • Mirela-Carmen

    Chiar ma intrebam cand o sa ne arati pozele din acea zi! 🙂 WOW! Ai fost la inaltime!

    Intr-adevar, Izabella este extraordinara si ne poate scoate din incurcaturi vestimentare la orice ora. Dar… recunosc ca… si manechinul este la fel de extraordinar! In speta, TU 🙂

    Felicitari pentru tinuta. Este exact pe gustul meu. Cat despre clos… sunt adepta pantalonilor dar fusetele clos vin superb pe mine. Ah, mi-ai facut pofta de un clos bun 🙂

    • Almona Calatoreste

      Jumătate din rezultat ți se datorează. Și eu sunt fan ținute cu pantaloni. Dar o rochie pune mai bine feminitatea în valoare.

  • Irina

    Daaaa!!!!!!!! Mi-ar plăcea să cer sfaturile unui consultant în modă. Stil și eleganță, asta îmi transmite ținuta ta. Bravo!

  • Raluca Anghel

    Pentru o ocazie asa de importanta, cred ca ai procedat foarte bine. Pana la urma nu mergi la o astfel de recepție in fiecare zi.
    Pana acum nu am apelat niciodată la un consultant, am un stil simplu si mai degrabă clasic si prefer să merg pe instinct.
    Îmi place moda si sursele mele preferate sunt siteul Lookbook.nu si “bibilia” cartea The lookbook de Nina Garcia.

  • Otilia Dima

    O, da, clar mi-ar placea sa apelez, mai ales daca trebuie sa merg la un eveniment important. Si eu ii urmaresc blogul Izabellei si daca ar trebui sa merg la un eveniment important, sigur i-as cere parerea. Te-ai imbracat f frumos.

  • Mona

    Mi-a plăcut ținuta de când am văzut prima oară poza, dar nu am știut că ai apelat la un consultant vestimentar. Felicitări! Și eu aș avea nevoie, uneori și pentru ținutele de zi de zi. Îmi ies uneori din zona de confort, dar nu am mereu încrede că am făcut o alegere inspirată

    • Almona Calatoreste

      A fost cea mai bună decizie, mai ales că și timpul era foarte scurt. Și, sincer, singură nu mi-ar fi dat prin minte să asortez poșeta cu bijuteriile.
      Pe vremuri, poșeta se asorta cu pantofii, centura și mânușile.

  • Dana

    O ținută într-adevăr wow! Cu toții, pentru anumite evenimente, mai deosebite, avem nevoie de un consultant vestimentar. Și nici pentru tinutele de zi cu zi, nu ar strica.

  • Oana M

    Deși am stilul meu vestimentar personal, cu care nu dau gres, aș apela odată la un consultant de modă profesionist de curiozitate. Mi-ar plăcea sa vad cum m-ar vedea îmbrăcată in diferite ocazii și sa aud ce crede ca mi s-ar potrivi mai bine din punct de vedere vestimentar.

  • Dream big little girl

    Mi se pare interesanta o asemenea experienta si cred ca m-ar tenta sa ascult sfaturile unui consultant, insa depinde si de costuri

  • Simona

    Mi se pare un lucru foarte bun sa apelezi la un consultant vestimentar. Sunt experti in domeniu si te pot categoric ajuta. E important croiul pentru figura, dar si culorile sa stii sa le alegi e la fel de necesar.

  • Georgiana

    Am citit și ei câteva îndrumați ale ei. Am învățat cate ceva și fără să vreau am inceput sa le aplic la ultimele evenimente la care am participat. Cu siguranță vii apela la un profesionist când va fi cazul. Și sper sa fie cat mai curând.

  • Eva Anca

    Imi place foarte mult tinuta pe care ai ales-o. Iti spun sincer ca, pana sa aflu de Izabella, nici nu stiam ca exista consultant vestimentar. Cu siguranta as apela la serviciile ei, mai ales ca se vede ca ofera sfaturi pretioase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *