bărci de pescari
Grecia,  Timp liber,  Vacanță în străinătate

De ce să nu alegi all inclusive în Grecia

Există resorturi all inclusive în Grecia? Care este cel mai bun hotel all inclusive în Grecia? Sunt întrebări la care an de an turiștii încearcă să afle răspunsul.

Mulți dintre ei sunt foarte dezamăgiți și/sau intrigați când li se spune să reconsidere și să nu aleagă all inclusive în Grecia. Chiar așa,

De ce să nu alegi all inclusive în Grecia

Conceptul all-inclusive cuprinde cazare, mese și gustări între mese, băuturi răcoritoare și alcoolice și o serie de programe de divertisment. Toate se desfășoară într-un spațiu limitat și creează senzația unei vacanțe perfecte și lipsită de griji.

Cu toate acestea,

Libertatea de mișcare într-un resort all-inclusive este limitată

Grecia este o țară cu peisaje spectaculoase, unde muntele coboară până la malul mării. Ca să-i descoperi adevărata frumusețe trebuie să o străbați la pas, într-un ritm cât mai lent.

plaje în Samos

Oricât de spectaculoasă ar fi piscina din resort, nimic nu se compară cu golfurile sălbatice în care poți petrece o zi întreagă fără să te deranjeze cineva.

Aromele locale sunt aproape inexistente

De când călătoresc în Grecia, am aflat că uleiul de măsline, brânza feta și oregano se potrivesc cu orice. Bucătăria grecească este una dintre cele mai variate și mai sănătoase.

Mâncarea de la hotel n-are nici pe departe savoarea celei pe care o găsești la o mică tavernă frecventată de localnici.

Ca să nu mai spun că în unele hoteluri nu se risipește aproape nimic. Micul dejun devine prânz, prânzul devine cină, iar cina se transformă în mic dejun a doua zi.

Cafeaua de dimineață este motorașul care mă pune în mișcare în fiecare zi. Dar nu aceea lungă și translucidă din termosul de la hotel.

Mezedes Taverna Maritsa Pythagorio

Ci cafeaua grecească servită cu un pahar cu apă și o feliuță de chec în cafeneaua satului unde bătrânii învârt komboloi și pun țara la cale.

În 15 ani, am mâncat de la negustorul ambulant de pe plajă, până la street food și taverne mai mult sau mai puțin turistice. O singură dată mi-am dat stomacul peste cap. Din cauza unui suc cu aromă și textură de medicament efervescent insuficient dizolvat. Mi-a fost servit la barul unui hotel all inclusive unde ne întâlnisem cu ghidul din stațiune.

Pierzi farmecul socializării cu localnicii

Grecii sunt extraordinar de calzi și de primitori. Știu să te facă să te simți bine și, de ce să nu recunosc, să scoți banul din buzunar cu plăcere.

Personalul din hoteluri este, în general, amabil și disponibil. Totuși, rareori se creează altă relație decât aceea între client și prestator de servicii.

Dacă vrei să cunoști oamenii locului în ritmul vieții lor, un resort cu totul inclus este ultimul loc în care să cauți.

pescar în Samos Pythagorio

Surplus de aglomerație și gălăgie

Dacă idealul tău de vacanță este să stai o zi întreagă pe șezlong la piscină și să savurezi un coktail, ia în calcul că și celilalți 300 de vecini ai tăi s-ar putea să vrea același lucru.

Vânătoarea de șezlonguri începe noaptea târziu sau dimineața devreme.

Dacă reușești să ocupi unul, nu visa că-ți va tulbura liniștea doar adierea vântului.

Într-o parte vei avea clubul de aerobic, mai încolo toboganele pentru copii, iar din boxe vor răsuna hiturile verii.

Activitățile de divertisment te vor copleși

Activitățile pentru petrecerea timpului esunt multe și variate. E firesc să vrei să participi la cât mai multe dintre ele. Așa că va trebui să alergi între fitness, gimnastică în apă, karaoke, discotecă și multe altele.

La un moment dat, vei fi mult mai obosit decât dacă alegi o drumeție, o croazieră sau să petreci o seară cu muzică live la o tavernă.

Seară grecească în Samos

Serile grecești organizate în resorturile all inclusive sunt drăguțe. Însă nu se compară cu cele din tavernele unde un bozoukist și un chitarist cântă și clienții fac programul cât și cum vor ei.

Spune-mi într-un comentariu tu ce motiv ai să alegi sau nu all inclusive în Grecia?

Dacă ți-a plăcut, împărtășește cu prietenii tăi pe Facebook. Ne vedem și pe Instagram.

Călătorește! Banii se întorc; timpul, niciodată.

23 comentarii

  • Raluca Anghel

    Super! În sfarsit cineva care îmi împărtășește reticența pentru all-inclusive! Mai ales în Grecia unde sunt asa de multe de făcut și de vazut încât e si păcat sa fii legat de un singur loc. Ador sa exploreze zona in care mă aflu, sa merg mereu în alt loc la plaja si sa mănânc la cate o tavernă diferită, asta e tot farmecul.

    • Almona Calatoreste

      O singură dată am luat demipensiune, în prima vacanță. Am mâncat la o tavernă, totul bun și proaspăt. Dar tot eram ținută de anumite ore și de meniu fix.

  • Angela Tudose

    Am stat de câteva ori la all inclusive și uneori chiar mi-a plăcut. Dar am constatat ulterior că mai tot timpul l-am petrecut acolo în hotel și că am pierdut pe partea de explorare. În Grecia n-am ajuns, dar am stat prin Egipt la all inclusive.
    Nu exclud posibilitatea de a sta din nou, n-am o problemă cu asta, îmi place să lenevesc, am zile în care pur și simplu aș sta pe-un șezlong la plajă și eventual să particip la câteva activități. Dar n-aș mai rămâne prea mult doar în hotel. Erau într-adevăr zile la rând când nici nu ieșeam din hotel.

    • Almona Calatoreste

      Câteva zile, da, merită. Dar dacă ești genul explorator care pleacă dimineața și vine seara, mi se pare o risipă de bani. Ai totul plătit la hotel și cheltui și pe afară. Eu chiar nu văd noima.

  • Mihaela

    Ai dreptate! Am fost in Grecia si am regretat de a doua zi ca am ales varianta all inclusive pentru ca era mult mai scumpa si mai insipida decat daca as fi ales sa mananc la tavernele din statiune sau din locurile pe unde am fost, asa ca data viitoare nu mai fac aceeasi greseala si optez doar pentru micul dejun, ca sa nu umblu de dimineata dupa mancare.

  • Elvira

    Nici eu nu sunt de părere că Grecia e potrivită pentru o vacanță de acest gen. Mulți care aleg așa ceva în Grecia nu se informează suficient înainte și cred că vor avea parte de beneficiile sistemului turcesc all-inclusive. Apoi se întorc dezamăgiți, chiar furioși că și-au ratat vacanța. Plus că grecii nici nu-și prea doresc un astfel de turism și din punctul ăsta de vedere Tsipras este de admirat că s-a opus, argumentându-și foarte pertinent poziția.
    Cu doi ani în urmă am avut o discuție pe acestă temă cu cineva de pe grupul acela comun și începusem un articol cu pro/contra all inclusive, bazat și pe declarații ale unora care lucrează în turism și sănătate. Din păcate am ales până la urmă să nu mă complic în discuții sterile și nici nu l-am mai terminat. Sper că-l am totuși salvat și să revin la el pornind de la ideea ta excelentă de a deschide o astfel de discuție.

    • Almona Calatoreste

      Grecia e o țară cu 13 milioane de locuitori și 11 milioane de afaceri mici. Conceptul ăsta îi duce în faliment.
      Am vrut și eu să scriu acolo, dar m-am răzgândit. Nu era tarlaua mea .
      Mă mai documentez și o să revin cu un articol pro. Pentru că dacă te ține buzunarul, sunt resorturi care merită câteva zile.

  • Illusion

    Un coleg care de ani de zile merge în Grecia îmi spune mereu că e cea mai mare greșeală să mergi la all inclusive în această țară. De ce? Pentru că, așa cum ai spus și tu, pierzi tot farmecul acestei țări.

    • Almona Calatoreste

      Exact asta gândesc cei care merg să vadă ceva. Pe mine mă distrează că cei care preferă conceptul AI se așteaptă să găsească într-o țară mică din Europa opulența din Asia sau Africa.

  • Otilia Dima

    Foarte interesant acest articol si am mai auzit de ideea aceasta: sa te duci in Grecia la all inclusive. Nu am fost in Grecia, citind si articolul tau inteleg foarte bine acum de ce. Oricum, in general, nu sunt mare fan acestor vacante la all inclusive pt ca ne place sa ne plimbam si asta ne-ar tine legati intr-un loc.

  • Angela Tudose

    De acord! Tocmai de-aia am cam renunțat la acest concept. Îmi dădeam seama că din 7-10 zile cât stăteam în hotel și aveam totul plătit, mâncam cel mult o dată-n zi acolo. În rest… plăteam mese în oraș.

    • Almona Calatoreste

      Se potrivește unei anumite tipologii de turiști și anumitor destinații.
      Ce am descris eu este un all inclusive underbudget. Pentru că există și all inclusive overbudget. Dar acolo e alt nivel.

  • Ioana Vlad

    Inteleg de ce conceptul all inclusive are adepti, pana la urma oamenii vor sa nu aiba nici o grija si sa se relaxeze. Dar nu este deloc pe placul nostru, l-am testat, o data, am avut cele mai bune conditii, ireprosabile, dar totusi…nu era ce ne doream. In acelasi an am fost la noi la mare cu cortul, in Halkidiki cu masina si la all inclusive in Antalya. Vacanta din Grecia a fost de departe cea mai reusita. Acolo nu luam nicodata mesele, nici macar micul dejun, decat daca vine obligatoriu cu cazarea. Preferam sa cumparam cate ceva de la magazin, sa ne bem cafeaua pe plaja si sa testam taverne. Foarte rar am fost dezamagiti, in schimb am descoperit cateva taverne cu mancare absolut fabuloasa si cu un serviciu de invidiat, mereu cu zambetul pe buze, cu glume pentru copii, cu desert oferit cu eleganta etc. Of, iar mi-ai facut pofta de Grecia…

    • Almona Calatoreste

      Există destinații cu tradiție în AI, dar Grecia nu este una dintre ele. Ei s-au pliat pe anumite dorințe ale turiștilor, dar nu prea le iese.

  • Inimadincuvinte

    Am luat cu demipensiune acum la Neptun și tot mi s-a părut obositor, în condițiile în care ne-au gătit la ora specificata, dar all inclusive ar fi deja prea mult. M-aș simți ca și cum as fi izolata pe o insula și trebuie sa fac doar ce mi permite locația. Cam asa și un hotel ce are all inclusive. La pachet cu obiective turistice nu vine, deci mai bine nu

    • Almona Calatoreste

      Ești legat de un program fix de mese în primul rând și îți limitează libertatea de mișcare. Hai să zici că sari peste prânz și te amăgești cu o înghețată sau street food pe unde te plimbi. Dar la cină, ce faci? Te întorci repede la hotel sau mănânci în oraș? Dacă alegi ultima variantă, de ce ai plătit o poală de bani la hotel?

  • Mona

    Visez să vizitez Grecia, iar când am să o fac cu siguranță nu voi alege all inclusive. Unul dintre locurile din lume în care doar asta aș alege e Mexic
    Mulțumesc, Almona!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.