campanie Autonom
SuperBlog

Fii OM! Te sprijină AutonOM

Reading Time: 3 minutes

„Când omul simte durerea, este viu. Dar numai când simte durerea altui semen, este cu adevărat OM.”

Nikos Kazantzakis

Astăzi, mai mult decât oricând, există categorii vulnerabile care au nevoie disperată de ajutor. În condițiile în care ieșirile sunt limitate la câteva ore pe zi și pentru scopuri strict și limitativ prevăzute în Ordonanțele Militare pentru limitarea răspândirii Coronavirusului, câteva categorii sociale sunt imposibilitatea de a-și asigura cele necesare traiului zilnic.

O primă categorie este cea a bătrânilor de peste 65 de ani care locuiesc singuri. Pentru siguranța lor, ieșirile le-au fost limitate la două ore pe zi. Din păcate, cozile mari și puterea lor limitată de a căra cu două brațe ostenite fac imposibilă încadrarea în timpul alocat.

Cea de a doua categorie, la care pare să nu se fi gândit nimeni, este cea a familiilor uniparentale cu copii foarte mici. Este la fel de riscant să scoți din casă un copil foarte mic și să-l lași acasă nesupravegheat cât timp ieși la cumpărături.

Din fericire, în România există o mulțime de ONG-uri care se implică în ajutorarea tuturor categoriilor vulnerabile. Din păcate, și posibilitățile lor de transport sunt limitate și mulți destinatari ai pachetelor cu alimente de bază sau alte produse necesare au de așteptat timp îndelungat.

Din fericire, grație unei inițiative private demne de tot respectul, asociațiile și fundațiile implicate trup și suflet în combaterea răspândirii COVID-19, se pot deplasa rapid și în siguranță.

Campanie Autonom
Sursa foto: autonom.ro

Autonom sprijină ONG-urile implicate în lupta împotriva Coronavirusului

Autonom este cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, care pune la dispoziția clienților soluții variate de transport și închirieri auto prin intermediul celor peste 40 de agenții prezente în 33 de orașe.

Astăzi, vine în sprijinul ONG-urilor implicate în lupta cu Coronavirusul și le oferă mobilitate gratuită, astfel încât toate categoriile vulnerabile să primească la timp ajutorul necesar.

Este drept, că în condițiile în care virusul este peste tot, se ridică o serie întrebări cu privire la eficiența și siguranța acestei inițiative.

În ce constă contribuția Autonom?

Autonom oferă spre închiriere, cu costuri zero, mașini din flota din toată țara acelor ONG-uri (asociații și fundații) care au nevoie de mobilitate în misiunea lor în lupta cu Coronavirusul. În funcție de necesitățile ONG-ului și disponibilul de mașini, acestea pot fi: autoturisme, SUV-uri sau van-uri pentru transport marfă și pick-up-uri.

Cât timp este valabilă oferta Autonom și care sunt datele de contact?

Mașinile din flota Autonom sunt puse la dispoziție timp de 3 luni, cu posibilitatea prelungirii. Asociațiile și fundațiile interesate pot solicita la adresa de e-mail help@autonom.ro sau la numărul de telefon +40 747 277 610;

În condițiile actuale, cât de sigure, din punct de vedere al igienei, sunt autovehiculele?

Pentru prevenirea răspândirii COVID-19, au fost luate următoarele măsuri:

  • După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului.
  • După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată unui alt client.
  • Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, se recomandă ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 h de la predare.
  • Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client.
  • Șoferii Autonom au primit numeroase informări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de protecție, șervețele și dezinfectant pentru mâini atât pentru ei, cât și pentru pasageri).
  • Personalul din agenții va purta de fiecare dată mănuși chirurgicale noi în gestionarea mașinilor și vor păstra distanța socială necesară în interacțiunea cu clienții.

Dacă deții un ONG sau cunoști astfel de entități care au nevoie de mobilitate gratuită în această perioadă, răspândește vestea. Fii OM! Te sprijină AutonOM.

Articol scris pentru SuperBlog

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: