călătoriile cu ferryboatul
Grecia

Noi reguli pentru călătoriile cu feribotul în insulele grecești

În perspectiva deschiderii sezonului estival 2020, Grecia a stabilit noi reguli pentru călătoriile cu feribotul în insulele grecești.

Restricțiile de călătorie pe apă urmează a fi ridicate în două etape, prima în luna mai, și vizează locuitorii și rezidenții. Cea de a doua ridicare a restricțiilor este preconizată să aibă loc la 1 Iunie, însă se analizează posibilitatea ca acestea să fie efective în weekendul 6 – 8 Iunie, de Rusalii.

Ministrul transporturilor, responsabilii din domeniul sănătății publice și Asociația Proprietarilor de nave au semnat un Protocol privind noile reguli ce trebuie respectate atât de pasageri, cât și de personalul navigant.

Noi reguli pentru călătoriile cu feribotul în insulele grecești

1. Numărul de pasageri

Feriboturile care sunt dotate cu cabine, pot îmbarca la o capacitate de 55%, în timp ce feriboturile care nu dispun de cabine și cele rapide (speed-ferry) vor avea un grad de ocupare de maximum 50%.

Regulile privind numărul de pasageri la bord vor fi reanalizate după data de 15 Iunie

Update: Începând de la 1 August 2020, feriboturile vor avea un grad de ocupare de 80%

2. Reguli la îmbarcare

Înainte de îmbarcare, pasagerii vor completa un chestionar de evaluare care va fi pus la dispoziție de personalul navigant. Pasagerilor care au fost expuși COVID19 în ultimele 14 zile li se va refuza îmbarcarea.

De asemenea, nu se vor putea îmbarca pasagerii care au febră mai mare sau egală cu 37,8 grade Celsius.

Pasagerii sunt obligați să poarte măști în toate spațiile și să mențină o distanță de 1,5 metri față de alte prsoane.

3. Locurile numerotate și locurile economy

Locurile de tip air-seat care pot fi ocupate vor fi marcate corespunzător și va exista un număr de locuri care trebuie să rămână libere. În cazul locurilor de tip deck sau economy vor fi ocupate cu menținerea distanței de 1,5 metri

4. Cabinele

Pentru cursele lungi și pe parcursul nopții, pasagerii pot opta pentru o cabină. Noile reguli prevăd că o cabină poate fi ocupată de o singură persoană. Sunt acceptate până la 4 persoane în cabină dacă acestea fac parte din aceeași familie.

Pe cât posibil, cabinele vor fi ventilate natural. Acolo unde ventilația naturală nu este posibilă, se va asigura aer condiționat fără recircularea aerului din interior.

Aceasta va fi o mare piatră de încercare pentru cei care oragnizează circuite în insula Creta, de exemplu, și repartizează în cabine câte patru persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Update: Începând de la 1 August 2020, cabinele pot fi ocupate de 4 persoane care nu fac parte din aceeași familie.

Pentru călătorii individuali, rezervarea de bilete de feribot online pare a fi singura opțiune pentru garantarea unui loc la bord.

Cabinele vor fi dezinfectate, iar ușile acestora vor rămâne deschise 3 ore până la primirea următorilor ocupanți.

5. Comportamentul la bord

Odată ajunși la bord, călătorii sunt sfătuiți să evite, pe cât posibil, deplasările care nu sunt necesare. La cursele scurte și la cele cu speed-ferry acestea sunt limitate oricum. Nu prea ai cum să ieși sau să te plimbi peste tot. Situația se schimbă în timpul curselor lungi cu feriboturile clasice unde pasagerii pot ieși pe punți și se pot plimba în voie.

În zonele de restaurante, magazine, baruri, vor exista culoare speciale de deplasare și marcaje la 1,5 metri. De asemenea, vor exista paravane de protecție a personalului care servește mâncare, băuturi sau alte bunuri.

Pe navele unde există lifturi, acestea vor funcționa la 40% din capacitate. De asemenea, acestea vor fi folosite cu precădere de persoanele în vârstă și de cele cu mobilitate redusă.

Cum ne vor afecta noile reguli pentru călătoriile cu feribotul

Noile reguli de călătorie pe apă n-ar trebui să aibă un impact negativ asupra asupra vacanței. Navele nu vor mai fi aglomerate, dar timpul de îmbarcare crește considerabil. Până acum erau suficiente una-două ore înainte de îmbarcare cu tot cu procurarea biletelor.

Încă nu au fost anunțate creșteri de prețuri, dar nici nu a fost comunicat prețul unei cabine, în cazul în care ar trebui să fii singurul ocupant.

Pentru cursele mai lungi, va trebui să găsim modalități de petrecere a timpului care să implice mai puține deplasări. Niște jocuri pe telefon sau câteva cărți vor alunga plictiseala și vor face călătoria mai plăcută.

Vacanță plăcută și nu uita:

Călătorește! Banii se întorc; timpul, niciodată.

Lasă un răspuns

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.

%d blogeri au apreciat: