Diana Elena Neață
SuperBlog,  Timp liber

Pe străduța cu iluzii cu superblogger Diana Elena Neață

Competiția SuperBlog este în plină desfășurare, dar eu tot am chef de stat la taifas cu superbloggeri. Între două probe care se succed cu repeziciune și afișarea notelor în urma jurizării, am prins-o pe Diana Elena Neață, autoarea unor povești extraordinare pe blogul Illusion’s Street.

Almona Călătorește: Cititorii îți savurează scrierile, însă, chiar dacă n-o spun, mor de curiozitate să afle cine se află in culisele Illusion’s Street. Povestește-ne mai multe despre tine!

Diana Elena Neață: Sincer, pot scrie despre orice însă mi-e tare greu să leg două vorbe despre mine. Totuși, o să încerc o descriere succintă: pasionată de scris, cărți bune, ceai, cafea, ciocolată și plimbări; optimistă până-n pânzele albe; berbec pasionat de provocări, workaholică; agitată și c-un râs mult prea zgomotos.

Almona Călătorește: Ai fi putut foarte bine să-ți împărtășești ideile pe o rețea de socializare, pe forumuri sau pe bloguri colective. Ce anume te-a determinat să alegi calea unui blog personal?

Diana Elena Neață: Sunt în blogging de dinaintea isteriei cu rețelele sociale. Am început prin liceu cu un blog în limba engleză pe un site acum defunct: Multiply. Am scris acolo câțiva ani buni, dar spre finalul clasei a XII-a am simțit nevoia de a scrie și în română – așa că mi-am făcut un blog pe Blogspot… Însă nu prea mi-a plăcut platforma și am renunțat. Am aterizat pe WordPress în cele din urmă – nu am mai spus asta până acum, dar am ajuns aici datorită prietenei cele mai bune: practic eram extrem de deprimată într-o seară, iar ea mi-a sugerat să  mă reapuc de scris. Și aceasta-i rezumatul poveștii mele blogosferice.

Relaxare

Nu m-a tentat niciodată să-mi public textele pe rețele sociale, mi se pare mai greu de ținut evidența a ceea ce scrii – mai împrăștiat, dacă vreți. Plus că mi se pare și mai ușor de furat un text aruncat pe Facebook. Am avut și colaborări cu unele bloguri colective: unele reușite (dar la care am renunțat din lipsă de timp), iar cu altele mi-am luat țeapă.

Almona călătorește: Când am decis să fac blogul nu știam nimic despre blogging. Am întâmpinat o mulțime de dificultăți. Dacă ți-ar cere cineva un sfat să-și facă sau nu un blog, ce argumente i-ai aduce pro și contra?

Diana Elena Neață: Pro: îți dezvolți creativitatea, ai ocazia de a cunoaște oameni mișto. Contra: dă dependență 😊 și uneori e o activitate mâncătoare de timp și nervi.

Almona călătorește: Pentru mine, SuperBlog a început în joacă. O provocare căreia i-am spus „de ce nu”? Cum a fost pentru tine prima întâlnire cu deja celebra competiție de blogging?

Diana Elena Neață: La prima participare mi-am zis cam același lucru. Pentru mine SuperBlog a fost și este o competiție la care particip mai mult pentru mine – să văd până unde pot merge, un soi de întrecere cu mine însămi și-apoi cu ceilalți. Plus că-i distractiv… pe alocuri.

Almona călătorește: Ai participat de aproape 3 ori la competiția SuperBlog. Povestește-ne cum ai crezut că va fi și cum a fost in realitate.

Diana Elena Neață: Am participat prima dată în toamna lui 2015. Primăvara următoare am mai avut o tentativă, dar am renunțat din cauza timpului prea puțin pe care-l aveam. Acum m-am înscris din nou și sper să duc până la final.

Sincer, la prima participare eram puțin sceptică în privința unor aspecte, dar mi-am dat seama destul de repede că lucrurile nu sunt neapărat cum le prezintă cei care părăsesc competiția supărați pe sistemul de notare. Până la urmă creativitatea e un lucru subiectiv.

Almona călătorește: S-a întâmplat să simți că locul tău nu e acolo? A fost un moment care să te pună în dificultate și să îți dorești să abandonezi?

Diana Elena Neață: Nu mi s-a întâmplat să mă simt nelalocul meu. Însă, în ciuda a ceea ce am scris mai sus, berbecul din mine s-a cam iritat când a văzut unele note, dar eu nu-s genul la care să țină supărarea. Cât despre dificultăți: încerc să le abordez pe toate cum pot mai bine 😊

Almona călătorește: Care consideri că este cea mai mare realizare a ta personal și a blogului tău, in special, în urma competiției?

Diana Elena Neață: Am redevenit organizată cu scrisul. Începusem să scriu sporadic, dar de când am revenit în competiție parcă-s de neoprit. Am și idei de articole pe care le voi scrie după competiție.

Almona călătorește: Din postura de integralist Superblog, ce sfaturi i-ai da concurentului Diana-Elena Neață la prima participare?

Diana Elena Neață: Să ia lucrurile cu calm. Să nu se grăbească, Să interacționeze mai mult cu ceilalți.

Chiar încerc să țin cont de ce astea, serios!

Almona călătorește: Ai o fotografie preferată, care crezi că te reprezintă cel mai bine și te pune în valoare?

Diana Elena Neață: Da, e mai veche, dar mesajul de pe tricou e reprezentat: „blogger is a lifestyle”. Pentru că, până la urmă, blogging-ul îți sculptează viața – fie că ești conștient sau nu de asta.

Diana Elena Neață blogger

Almona călătorește: Să vorbim un pic și despre proiecte. Ai în derulare sau te gândești la un nou proiect? Face parte din planurile tale o nouă participare în competiția de blogging creativ?

Diana Elena Neață: În materie de blogging nu am proiecte în desfășurare. Vreau doar să scriu în continuare și… cam atât!

Cât despre o nouă participare în SuperBlog, dacă timpul îmi va permite voi participa cu siguranță.

Poveștile Dianei le puteți urmări pe blog și pe Facebook

28 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: