Întodeauna înainte de a  pleca în vacanță, fie ea mai lungă sau doar pentru câteva zile, am pe agendă, pe lângă „cum ajung”, „unde stau”,  „ce e de văzut” și „unde dar mai ales ce mânânc”. Fie că merg undeva la noi în țară sau în alte țări, îmi place să gust din preparatele specifice locului, încât mulți îmi spun că vacanțele mele s-au transformat în turism gastronomic. Pentru mini-vacanța în Veliko Târnovo care a fost foarte spontană, am apucat doar să citesc recenzii despre câteva restaurante din centrul vechi: Shastlevitsa, EGO, Hadji Minchio, fără să am timpul necesar să aprofundez asupra bucatelor, cu excepția salatei ciobănești – shopska.

Nici o problemă, nașii mei cu care am călătorit aveau un dosar întreg cu tot ce trebuie gustat în fosta capitală a țarilor bulgari:

  • Taratorsupa rece de castraveți
  • Ciușki burek – ardei kapia umplut cu brânză, în crustă de făină și ou, foarte bun, asemănător cu o gustare foarte populară în Grecia dar care nu are crustă
  • Foie gras – ei, da, n-o să vă vină să credeți, dar ceea ce știm noi ca delicatesă franțuzească, este o gustare pe care o găsim aproape în toate tavernele și restaurantele, cel puțin în Veliko Tarnovo și Arbanasi
  • Supa de ceapă – altă speciallitate franțuzească despre care dacă mi-ar fi spus cineva că o să mănânc și o să-mi și placă îi spuneam, la rândul meu, să meargă să se caute
  • Supa de miel – la fel, foarte asemănătoare cu supa specifică sărbătorilor de Paști în Grecia, maghyritsa.
  • Tigaia țigănească – un fel de mix grill cu un pic de sos de la carnea friptă, un pic picană, gustoasă, dar imposibil de dovedit de o singură persoană

La desert, n-ar fi trebuit ratate sub nici o formă cataiful, iaurtul cu miere și nuci ori înghețata. Cu temele făcute am abordat pe rând cele trei restaurante despre care vă vorbeam mai sus, dar, ghinion. La Shastlevitsa și la EGO terasele cu vedere spre râul Yantra erau arhipline, iar în interior nu se fumează. 

Terasa Shastlevitsa nu foarte aglomerată

Am fi putut găsi o masă pe terasele de la stradă, dar am și eu o idee, nu e bună, dar e fixă și e mea, nu-mi place să mănânc pe trotuar. Am traversat spre Mehana ( Cârciuma) Hadji Minchio care ne-a primit cu obloanele trase pe termen nelimitat. Așa am ajuns la cel de-al doilea restaurant Shastlevitsa, la intrarea pe strada Gurgko. Primul lucru care ne-a atras atenția a fost certificatul Tripadvisor care îl clasa la 4*. Am ocupat o masă pe terasa cu vedere la strada Gurko, am primit meniurile și ne-am bucurat că nu există bariere de comunicare, ospătarii vorbind bine limba engleză. Sincer, a fost singurul motiv de bucurie, pentru că din acel moment au început și peripețiile.

Strada Gurko și orașul vechi

Era ora prânzului și foarte cald, motiv pentru care am considerat că o sticlă de vin este suficientă pentru patru persoane și să ne deschidă apetitul și să acompanieze bucatele. Nu mai știu ce vin a fost, doar că a fost roșu, bun și venit foarte repede. Cu mâncarea a fost altă poveste. Încă de când am dat comanda ni s-a pus în vedere să comandăm și desertul pentru că e posibil să se termine. Apoi felurile au venit alandala, supele înaintea gustărilor și la un interval de vreo 15 minute între ele, desertul nașilor a venit înaintea tigăii noastre țigănești care a fost și sleită, astfel că unul avea ceva de mâncare în față, iar ceilalți se uitau la el.

În spatele ușilor închise 🙂

Nici nota de plată n-a venit prea repede, că ne venea să ne ridicăm să plecăm, ba chiar am schițat un gest în acest sens și abia atunci au prins ceva viteză. Așa am ajuns la concluzia că dacă vrei o msă reușită în Veliko Tarnovo n-ai nevoie de prea multă documentare ci de foarte multă răbdare și tutun. După mai bine de trei ore am plecat și pentru cină am preferat un alt restaurant din centrul vechi, Hanul Hadji Nicoli despre care am să povestesc cât de curând.