Renovarea apartamentului – cursă cu obstacole

Știți vorba aia că ce-și face omul cu mâna lui se cheamă lucru manual și se face cu Las Palmas? Ei bine, când te mănâncă cică trebuie să te scarpini. Și, uite așa, m-a lovit  pe mine urticaria și m-am apucat de renovarea apartamentului. Mare greșeală! Oameni buni, dacă vă străfulgeră cumva ideea să dați o față nouă hogeacului, uitați de meșteri, materiale, scule și alte instrumente de tortură! Suflă vântul pe lângă cercevele sau pe sub uși și vă scutură covorul pe loc? Sacrificați o față de pernă veche sau un cearșaf, confecționați un sul pe care îl umpleți cu lână și vă alegeți cu cea mai eco-friendly protecție hand-made. V-a inundat vecinul și a distrus jumătate de perete? Lăsați-l să se usuce și acoperiți pictura abstractă cu cele mai frumoase pliante pe care le-ați adus de la Târgul de Turism. În felul acesta vi se va întipări mai bine în minte următoarea destinație de vacanță și nici n-o să vă mai reproșeze jumătatea cerebrală a familiei că ați umplut casa cu maculatură. S-a crăpat tavanul? Nici prin gând să nu vă treacă expresii de genul „glet”, „șlefuit”, „vopsea lavabilă” și alte elemente de jargon menite să vă pună creierii pe bigudiuri!

Luați un set de steluțe sau alte corpuri cerești fluorescente, montați-le pe plafon și când mergeți la culcare admirați bolta și cea mai apropiată „gaură neagră”! S-a stricat rezervorul de la toaletă, curge într-una și crește factura la apă ca Făt-Frumos? Nu cumva să faceți imprudența să chemați un instalator să-l repare ori să–l schimbe! Închideți robinetul și dați eficiență găleților pe care vi le-au oferit cu drag candidații la ultimele alegeri pentru Primărie! Aceia care v-au promis că la Sfântu’ Așteaptă o să anvelopeze blocul care va primi certificat energetic și va promova în clasa A. Până atunci va rămâne mult și bine în clasa JCICP. De la „Jesus Christ, intru în casă ca în peșteră”!

Meșterul strică și drege de frică

Cum vă spuneam, de cum a venit un pic căldura și s-a mai mărit ziua, după amânări repetate, din lipsă de bani și de timp, am început renovarea apartametului. Mai mult pentru că vreau să-i fac și o izolație termică pe interior. Că până la Marea Anvelopare sigur îmi mai expiră o dată buletinul. Cu chiu cu vai am găsit o echipă compusă din zidar, zugrav, instalor electric și sanitar. Sincer, aș fi apelat la o firmă cu referințe bune, dar în ritmul în care se construiește în zona în care locuiesc, mi-ar fi făcut programare cam când se va da în folosință metroul din Drumul Taberei. Am început cu bucătăria. După ce că era bine afumată, purta și urme vizibile de la inundația pe care mi-au făcut-o cadou de Crăciun vecinii, când au răsturnat butoiul cu varză.

Nici n-au scos bine meșterii dulapurile din perete, că a luat-o la vale o coloană de faianță. Oricum voiam s-o schimb că fusese montată, probabil, pe vremea când mă nășteam eu. Partea proastă e că mi-a făcut zob și câteva plăci din pardoseală. Pe asta n-aveam de gând s-o înlocuiesc, dar modelul respectiv cred că nu se mai găsește nici la muzeu. Și eu care credeam că doar la birou trebuie să aloc 80% din timp și energie pentru rezolvarea situațiilor neprevăzute. Îndes și restul de mobilă în sufragerie să las loc meșterilor să se desfășoare. Între timp, apare și firma care înlocuiește ferestrele vechi cu tâmplărie PVC și geamuri termopan. Ăștia se mișcă repede cu măsuratul și-mi promit că în două zile vin să le monteze.

Mă întorc de la serviciu cu gândul la ce fac meșterii mei și dacă  electricianul o fi reușit să monteze prizele suplimentare fără să producă un scurtcircuit feeric în tot cartierul. Dau să deschid ușa de la intrare și am senzația că cineva face glume proaste și o ține pe dinăuntru. Sun la sonerie și aștept să-mi dea drumul cineva în propria casă. Măcar există curent electric. Îmi deschide nea zidarul, vinețiu la față, și-mi face semn să intru repede că dacă scapă clanța se prăbușește tot blocul. Deștepții de la termopane au desfăcut toate ferestrele deodată și le montează pe rând. Băieți, ați pus-o! Dacă nu terminați, până diseară, vă înrămez în golurile de geam!

Au trecut câteva zile bune, am pus la loc bucătăria, geamurile se închid bine și nu mai suflă vântul. Însă cred că am acumulat praf, bobițe de polistiren și moloz inclusiv în plasmă. Când strănut, ies cărămizi. Astăzi sper să termine și dormitorul că m-am săturat de dormit pe canapea. Plus că trebuie să-mi despachetez hainele și să le pun în șifonier. Dacă mai durează mult, vine vara și o să mă duc la birou în costum de baie din trei piese: pălărie, ochelari și șlapi. Sună telefonul și mă anunță șeful echipei, nea zidarul, forțosul, că au terminat în dormitor și deja s-au apucat să șpăcluiască sufrageria. Noroc c-am apucat aseară să acopăr canapeaua și fotoliile cu niște cearșafuri vechi. Și ce dacă? Nea zugravul meu a dat cearșaful la o parte, s-a urcat cu ghetele pline de praf și de moloz pe stofa fotoliului și răzuiește cu sârg scorojeala pereților.

– Păi ce făcuși, prietene, cu ce te deranja „cuvertura”?

– Păi m-am gândit că poate vă mai trebuie (sic). 

• Să mori tu? Dar fotoliul, nu te-ai gândit că poate îmi mai trebuie?

• Păi nu schimbați și mobila?

Nuuuuuuuu, nu-l arunc de la etaj. Îi trag fotoliul de sub picioare și fac să pară un accident. Jur că dacă scap cu mintea întreagă și nu mă internez pe termen nelimitat la balamuc, merg pe jos până la Sfântul Munte și dau acatist. „Ferește-mă, Doamne, de boală, de molimă, de pizmă, de prieteni, de dușmani și de renovarea apartamentului! Și dă-mi, Doamne, minte și răbdare și înzestrează-mă cu clarviziune și termoviziune! Acum și pururea și în vecii vecilor până la pogorârea Sfântului Audit Energetic! Amin!”

Articolul a fost scris pentru cea de a șaptea probă a competiției Spring SuperBlog 2018.