Semi-maratonul SuperBlog 2019
Păreri și gânduri,  SuperBlog

Spring SuperBlog 2019 – gânduri la final

Semi-maratonul Spring SuperBlog 2019 a ajuns la final. La startul competiției s-au aliniat 130 de entuziaști, printre care și eu. Au abandonat din start, fără să participe la vreo probă, 11 concurenți. Au trecut linia de sosire ca finaliști, 50 de superbloggeri care au parcurs cu stoicism cele 18 probe.

Cum am abordat competiția Spring SuperBlog 2019

Ca și în ediția de toamnă, am ales să particip doar la o parte din probe. A fost o decizie și nu neapărat o strategie. Am intrat în competiție în ideea de a scrie articole de calitate înaltă și nu de a duce competiția la sfârșit cu orice preț.

Totodată, am pus pe primul loc etica față de voi, cei care mă urmăriți și mă citiți constant și respectul față de organizatori, sponsori și colegi.

A fost o decizie bună și rezultatele (unele), chiar peste așteptări. Am participat la 6 probe din 18 și m-am clasat pe locul 72.

parcurs în competiția Spring SuperBlog 2019
Sursa foto: superblog.eu
Final apoteotic cu 99 de puncte la ultima probă propusă de Christian Tour

La 3 probe, am fost la un punct de premiu, ceea ce pentru unii poate fi frustrant. Pentru mine a fost o reușită, pentru că niciodată n-am fost atât de aproape. Adică ori am luat premiu, ori am fost la ani lumină de el.

Ca de fiecare dată, am mai învățat ceva. Pentru că dincolo de competiție, premii, sponsori și jurați, SuperBlog este o școală.

Ce am (mai) învățat?

  1. SuperBlog este un concurs de advertoriale. Creative ce-i drept, dar tot advertoriale.
  2. SuperBlog poate fi ca patinajul artistic. De multe ori, impresia artistică surclasează meritul tehnic.
  3. Poți să nu rezonezi cu un sponsor sau cu un produs. Aici ai două opțiuni. Ori te mobilizezi și treci peste, ori spui pas. Dacă te hotărăști să mergi înainte, fă-o cu simț de răspundere! Altminteri, te simte ori juriul, ori publicul tău.
  4. În SuperBlog nu poți să scrii din memorie. Oricât de familiar îți este produsul, documentarea este sfântă. Iar ce pune la dispoziție sponsorul este necesar. Nu și suficient.
  5. Brief-ul se citește inclusiv printre rânduri. Este foarte adevărat că au fost probe la care “n-am înțeles cerința”. N-am fost singura, dar asta nu mă încălzește.
  6. Coerența și fluența textului fac diferența. Poți să ai o idee genială și o poveste cu șapte neveste și un cal sur. Dacă din textul tău nu se înțelege cu subiect și predicat despre ce e vorba în propoziție, nota va fi pe măsură.
  7. Un text cu greșeli gramaticale și un amestec de scris cu și fără diacritice este neatractiv. Și greu de parcurs.
  8. Plagiatul se pedepsește. Este lipsit de etică să copiezi cuvânt cu cuvânt atât de la colegi, cât și din alte surse. Suntem, totuși, într-o competiție în care originalitatea și creativitatea primează.
  9. Blogul fără SEO e jurnal online. La capitolul ăsta încă mai am de învățat.
  10. SuperBlog este o comunitate fantastică. De-a lungul vieții am participat la multe concursuri. Însă acesta este singurul în care „adversarii” se ajută și se susțin reciproc. Și leagă prietenii.

Pentru toate cele de mai sus, atâta timp cât va exista SuperBlog, eu voi fi acolo.

Dacă ai un blog, hai și tu în ediția de toamnă! Dacă nu, urmărește-mă pe Facebook și pe Instagram să vezi cum se desfășoară Gala Spring SuperBlog 2019. Și nu uita să te abonezi la news-letter.

6 comentarii

  • Oana M

    Felicitari pentru parcursul din editia asta. Cele cateva articole pe care le-ai inserat in platforma si citite de mine au fost grozave. Dar mai ales mi-a placut articolul Discordia. Tare de tot! Bravo!

  • DanaC

    Ai avut articole foarte frumoaseși te felicit din nou pentru 99-le de la Christian Tour.
    Cele 10 lucruri pe care le-ai învățat le-am observat și eu. Treaba cu SEO e chineză pură. Comunitatea chiar e fantastică. Mult succes la următoarea participare!

    • Almona Calatoreste

      Mulțumesc, Dana și felicitări pentru parcursul tău. Nu credeam că primul meu 99 va fi chiar la Christian Tour. SEO nu e chiar chineză. Mai repede greaca veche.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vrei să primești gratuit ebook-ul

„10 secrete pentru o călătorie perfectă” ?

Introdu adresa de mail!

Mulțumesc că te-ai abonat. Verifică e-mailul pentru a descărca fișierul. Uită-te și în SPAM, acolo unde intră de obicei notificările despre moștenirile din paradisurile fiscal.