Dacă pe harta insulei Corfu am trage o linie imaginară de la est la vest în dreptul capitalei, am obține două părți aproximativ egale, partea de nord și partea de sud. Nordul insulei este foarte ofertant din punct de vedere al obiectivelor must see și care pot fi ușor atinse dacă alegem o cazare cât mai aproape de Corfu-Town, Sidari sau Palaiokastritsa. Despre acestea v-am povestit pe larg și vă spuneam că sufletul meu își dorea o întoarcere spre sudul insulei, zona rustică și liniștită, mai puțin spectaculoasă, mai puțin ofertantă la capitolul atracții, dar neatinsă de turismul de masă, cu niște plaje superbe, cu nisip fin, apă limpede și uneori cu valuri nu foarte mari, foarte potrivite pentru copii. În cea de-a doua vacanță, vremea nu prea a ținut cu noi, soarele a fost scump la vedere și stropii de ploaie ne-au cam dat de furcă. Dar când viața îți dă lămâi, faci limonadă. Am închiriat o mașinuță  și am pornit la plimbare cu gândul să vedem și Lacul Korission, rezervație naturală pentru zeci de specii de păsări. În satul Vitalades nu sunt prea multe de văzut, o biserică cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, o cafenea care servește și ca centru social 🙂 (aici se primește corespondența, facturile și se adună tot satul să mai pună țara la cale și tot aici oprește și autobuzul), o tavernă și două minimarket.

Priveliște din balcon

În centru satului este un monument ridicat în cinstea celor 2 eroi  căzuți în cel de-al de-al doilea război mondial. Prin spatele monumentului, se urcă la Biserica Sf. Pantelimon (protectorul satului) unde, în fiecare an pe 27 iulie se organizează petreceri câmpenești cu mâncare, băutură și bineînțeles, muzică și dans. Am lăsat mașina pe platoul din fața bisericii mai departe de lămâii care făceau umbră pentru că mi-a fost teamă că dacă pică vreo lămâie de dimensiunile unui pepene galben pe capotă s-ar putea să trebuiască să suport parte din reparații. Am luat-o la pas pe un drum forestier fără să avem o țintă anume și fără să ne dăm seama că ne plimbăm ca vodă prin lobodă prin livezile oamenilor. De sus, printre măslini și chiparoși priveliștea era superbă. Spre est se vedeau marea și Epirul, iar spre vest insula Paxos. Muntele era plin de tot felul de pomi fructiferi și de cactuși plini de rod. N-am avut curaj să gustăm ceva căci nu știam dacă sunt comestibile sau nu, dar am cules cu simț de răspundere thymari (cimbrișor), rozmarin și foi de dafin.

Biserica Sf. Pantelimon

Satul Perivoli, care arăta foarte frumos în poze, la fața locului m-a dezamăgit profund. Cu excepția bisericii și a unei cafenele, totul crea impresia de sordid, derăpănat, murdar. Nu știu de ce, dar am avut impresia că mirosea urât pe stradă așa că n-am zăbovit prea mult și nici pe vestita plajă Santa Barbara n-am ajuns. Și nici poze n-am făcut. Am poposit, însă, în satul Marathias și pentru că ieșise un pic soarele din nori am făcut și un pic de plajă până ne-a gonit ploaia. Plaja era neschimbată, cu șezlonguri și umbrele, dușuri și cabine de schimb. Când am intrat să-mi schimb costumul, nu prea am înțeles de ce aveam mai mult spațiu decât într-o cabină de probă dintr-un magazin de îmbrăcăminte. Apoi am aflat că sunt construite special pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. 

Deșertul de la Issos

După ce mi-am îndeplinit visul de a lua masa la taverna de deasupra plajei, am trecut prin Argirades, un sat mare, foarte frumos, curat și foarte bine dezvoltat. Aici se află cea mai mare fabrică de ulei de măsline care, sincer, nu știu dacă  deservește și satele din nord, pentru că, cel puțin în sud, fiecare sat are propria fabrică de ulei. Stațiunea de la malul mării care aparține de Argirades, Agios Georgios Argiradon mai este cunoscută și sub numele de Agios Georgios South, pentru a nu se confunda cu stațiunea Agios Georgios din nord-vestul insulei, Agios Georgios Pagon. 

O plajă pentru mine

Dacă celelalte ”stațiuni” din sud sunt locuite tot timpul anului, inclusiv satul Gardenos, în Agios Georgios Argiradon nu locuiește nimeni pe timp de iarnă, toată lumea urcând „la munte”. Totuși, există o tavernă deschisă zilnic, tot timpul anului și încă una deschisă în fiecare sâmbătă pe tot parcursul anului, despre care am să vă povestesc într-un articol viitor. Știam că pentru a ajunge la Lacul Korission trebuia să facem stânga în dreptul localității Linia, ceea ce am și făcut, numai că îndicatorul spre lac era atât de bine ascuns printre crengi că am ratat virajul strâns la dreapta și ne-am trezit în poarta unui resort de 5*. Dar ce poate fi mai frumos în Grecia decât să te rătăcești și să descoperi atracții la care nici nu te-ai fi gândit, numai bune de pus în pușculița cu amintiri?

Înaintare spre oază

Am făcut cale întoarsă, am virat cu greu, la stânga de acestă dată, și am intrat pe un drum de nisip bătătorit și piatră care ne-a scos la dunele de nisip de la Issos. Indicatorul către lac era vizibil de data aceasta, dar drumul de nisip bătătorit părea mai mult o cărare printre două lanuri mari de stuf pe care n-ar fi intrat două mașini una pe lângă cealaltă. Și dacă de vreo coliziune nu mi-ar fi fost atât de teamă, nu același lucru pot să-l spun despre faptul că aș fi putut rămâne cu mașina în nisip. Am renunțat la idee și am rămas pe plajă de unde se vedea puțin și lacul. Deși auzisem despre aceste dune de nisip, nu mi-am imaginat sub nicio formă că în cea mai verde insulă grecească voi găsi o Sahara în miniatură.

Relaxare de 5*

 La intrarea din parcare, în partea stângă sunt șezlonguri cu saltele, baldachine și măsuțe la care englezii se așezaseră la un poker ori la un bridge. În partea dreaptă, pe câțiva kilometri se poate sta lejer pe prosop. Aici ne-am așezat și noi, trăgând cu ochiul din când în când în spate să vedem dacă apare vreo caravană ori primim vizita beduinilor.