pahare cu șampanie
SuperBlog,  Vacanță în România

Aniversare cu sejur la mare

Când ești călător pasionat și începi să împărtășești pe blog impresii din vacanță, după un timp, începi să fii rugat să creionezi un sejur la mare sau la munte de la cap la coadă. Uneori e o sarcină ușoară și plăcută, alteori e mai greu să acoperi toate solicitările.

În curând se vor împlini 30 de ani de la absolvirea liceului și un astfel de eveniment trebuie marcat cum se cuvine. Întrucât toți am căzut de acord că trebuie să fie ceva deosebit, ne-am gândit la ceva mai mult decât o cină prelungită într-un local.

Așa s-a născut ideea unui sejur la Neptun. Mărturisesc că mi-a plăcut ideea pentru că și atunci când am terminat liceul, banchetul nostru de absolvire a fost unul deosebit. Asta în pofida lipsurilor și restricțiilor impuse în acele vremuri.

Cazare pentru un sejur la mare în Neptun
Sursa foto: hotelmiorita.ro

Cei care erau foarte mici pe atunci sau nu erau deloc nu au de unde să știe că toate restaurantele se închideau la ora 22.00. Discotecile erau puține și aveau activitate mai mult în sezonul de vârf când litoralul se umplea de turiști.

Am întors pe toate fețele toate posibilitățile și am reușit să obținem o excursie organizată cu cazare și cină festivă. Din păcate, la vremea respectivă era aproape imposibil să obții o cazare în Neptun. Mai ales când i se năzărea „celui mai iubit fiu al poporului” să vină la odihnă sau într-o vizită inopinată.

Dacă atunci am reușit să „fentăm” sistemul, acum nu mai este nevoie. Și chiar am găsit locul ideal pentru aniversarea noastră. Cu o întârziere de 30 ani, vom poposi în zona de nord a stațiunii Neptun, aproape de lac, de plajă și de Rezervația „Stejarii Brumării”.

Aniversare cu sejur la mare

Cum vă spuneam, nu întotdeauna este ușor să creionezi un sejur la mare care să fie pe placul tuturor participanților. De aceea, pentru aniversarea celor 30 de ani de la absolvire am ales Hotel Miorița Neptun.

Hotelul a fost redeschis în anul 2018, după un amplu proces de renovare și este o afacere de familie, ceea ce mie îmi inspiră foarte multă încredere. Peste tot pe unde am umblat, hotelurile și pensiunile administrate de familii au fost cele mai primitoare. În astfel de locuri am ajuns ca turist și am plecat membru al familiei.

Într-una din cele două săli de conferințe cu 50, respectiv 100 de locuri, dotate cu sistem audio-video și flipchart, ne vom așeza „în bănci” și vom răspunde „prezent” la strigarea catalogului.

petrecere cu liceeni în anii 80
Sursa foto: arhiva personală

Am păstrat cu grijă câteva fotografii alb-negru din viața noastră de liceeni și vreau să fac un montaj pe care să-l rulez pe ecran.

Abia aștept să le văd figurile și dacă vor reuși să se recunoască.

Până la cina festivă din restaurantul Hotelului Miorița Neptun, vom putea explora stațiunea. La doar 700 de metri, se află Plaja Steaguri, una dintre cele mai frumoase și vechi punct reper pentru toate întâlnirile.

De asemenea, un alt punct de atracție aflat în imediata apropiere este bazarul. Pe vremuri, zona era atât de aglomerată că făcea concurență serioasă aleii „Pardon” din Parcul Cișmigiu din București.

Cine se simte prea obosit, poate să se relaxeze la piscină și să savureze o băutură la bar. Ori să depene amintiri la umbra unui foișor.

Piscina Hotel Miorița Neptun
Sursa foto: hotelmiorita.ro

După petrecere, se va retrage fiecare în camera lui. Vom avea de unde alege pentru că sunt camere duble superioare, complet modernizate și cu băi mari. Camerele duble standard de 3* au mobilierul recondiționat și băile renovate. La parter, sunt camere renovate, fără balcon.

Eu știu sigur că voi sta într-o cameră la ultimul etaj ca să pot face multe fotografii fără să-mi fie obturată priveliștea.

Pentru zilele care vor urma, călătorul din mine, care nu prea poate să stea locului, și are permanent mâncărici în tălpi, s-a gândit și la câteva activități menite să ne dezmorțească articulațiile.

După micul dejun, facem o plimbare prin ceea ce a mai rămas din Pădurea Comorova, la umbra celor 60 de stejari brumării. Deși a mai rămas doar un pâlc, acești stejari sunt cel mai important monument al naturii din zonă.

Tot o plimbare ușoară vom face și pe malul Lacului Neptun I acoperit de nuferi. Aici își găsesc sălaș lebede, gâște și pescăruși, iar lacul este unul dintre cele mai sălbatice din toate cele de pe litoral. Sălciile de pe mal umbresc băncuțele pe care îți poți trage sufletul.

Deja unii dintre colegi au spus că vor veni cu nepoții, așa că trebuie să ne gândim și la ei.

Sunt nenumărate posibilități de distracție pentru copii în Neptun. Nu mai puțin de trei parcuri de distracții îi așteaptă pe cei mici și mai măricei. Paradis Land le-a pregătit 14 trasee pline de adrenalină în care își vor exersa calitățile de cățărători și vor coborî cu tiroliana.

Dar se pot juca și la hotel, în locul de joacă special amenajat pentru ei, precum și să se bălăcească în piscina pentru copii.

Singurul lucru care ne-a mai rămas de făcut este să stabilim perioada în care vom merge.

O variantă ar fi pe 1 Iunie. De Ziua Copilului, la Hotel Miorița Neptun vor fi organizare activități distractive pentru copii și ateliere de lucru. Cei mici se vor simți în largul lor și își vor face prieteni noi pentru că vor fi primiți toți copii, chiar și cei care nu sunt cazați în hotel.

A doua variantă este să mergem de Rusalii. Pentru că vom sta cel puțin 3 nopți (30 de ani în care nu ne-am întâlnit se recuperează greu) personalul de la hotel ne va oferi un picnic din partea casei.

Voi ce ați alege pentru o aniversare cu sejur la mare?

Articol scris pentru SuperBlog.

21 comentarii

  • hrpassion

    Cu siguranță, asa cum ai descris hotelul, colegii abia vor aștepta să vă reîntâlniti și sa petreceți la Miorița Neptun! Felicitări și sa va distrați cât mai bine!

  • Mirela-Carmen

    Categoric, as alege 1 iunie daca vin si copii. Mi-a facut mare placere sa te vad in chip de liceana! Sunt sigura ca toti colegii tai se vor recunoaste cu usurinta. Minunat si util articol ai scris, Almona! Felicitari!

  • Irina

    Ce idee minunata! Ce aniversare va fi! Va invidiez ca va veti intalni dupa 30 de ani intr-un loc de poveste….indiferent de perioada in care veti merge. Cred ca nici nu conteaza perioada atata timp cat veti fi impreuna si veti depana amintiri.

  • Raluca Anghel

    Ce frumos si ce idee minunata! Va fi cu siguranta o reuniune de clasa super. Si eu anul asta aniversez 10 ani de la absolvirea liceului, si de abia astept sa imi revad colegii. Mult succes in continuare!

  • Anca Rucăreanu

    Frumos articol! O destinație pe care nu am inclus-o in vacantele noastre. Se pare că am făcut rău 🙂 Hotelul pare ospitalier!

    • Almona Calatoreste

      Dacă mă întrebi exclusiv despre litoralul românesc, întotdeauna am preferat sudul în general și Neptun în special.

  • Oana M

    Mi se pare o idee originala pentru a sarbatori un asemenea eveniment. Sau alte genuri de evenimente importante din viata. Luna de miere, aniversarea casatoriei, zile de nastere, majorate chiar. Te-ai gandit foarte bine si ai implicat in cautare toate preferintele grupului pentru revederea de 30 de ani. Bravo!

  • DanaC

    Petrecere frumoasă să aveți! Pe lângă Hotelul Miorița Neptun care mi se pare foarte frumos şi primitor, mă bucur că am aflat câte se pot face în Neptun. Mi-ar plăcea să mă plimb pe malul lacului când sunt nuferii înfloriți. Bunicii mei erau din Oneşti şi în parc era un lac plin cu nuferi. Cred că de-acolo mi-a rămas această dorință. Foarte bun articolul!
    Mult succes!

  • Mona

    Ca de obicei, oferi un plus în articolele tale. Noi, cititorii tăi, îți mulțumim! Frumos, imspirat și documentat articolul! Care ești tu în poză? Cea cu părul creț? 🙂 Mult succes, dragă Almona!

  • Elena Chedică Mateică

    Citind articolul tău am realizat că am făcut o mare greșeală că nu am fost niciodată la mare în România. Se pare că sunt o persoană ușor de influențat și am crezut toate lucrurile urâte ce se spun despre litoralul românesc.
    Anul acesta trebuie să ajung și eu la Neptun. Mulțumesc pentru recomandare, acum știu și unde mă voi caza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *